Credințele antice spun asta.
Nu orice naștere este despre viață, unele sunt despre intrare, un punct de trecere, un test pentru mamă, o misiune deghizată.
Nu orice suflet este aici pentru a merge prin lume, unele trebuie doar să o atingă.
Pentru a îndeplini un contract, pentru a marca o cronologie pentru a-l schimba pe al tău și apoi pleacă.
În budismul tibetan, există un ciclu de 49 de zile între moarte și renaștere numit Bardo.
În această fereastră, un suflet alege sau este ghidat într-un pântece nou, dar iată întorsătura.
Sufletul nu intră întotdeauna la concepție.
Dar în unele învățături așteaptă până la săptămâni sau chiar momente înainte de naștere.
Dacă sarcina se termină devreme, este posibil ca sufletul să nu fi intrat deloc în corp.
Nicio traumă, nicio pedeapsă, doar un ocol, dar unele suflete intră pe scurt.
Și când acel trup moare, se întorc la Bardo, derutate, pentru că nu erau menite să moară.
Ceva a întrerupt contractul.
Atunci când intră sufletul în trup?
Școlile Antice nu sunt de acord, dar iată modelul.
Nu este întotdeauna la concepție.
În hinduism, Garbha Sutra spune că sufletul plutește
lângă pântece, privindu-i pe părinți.
Uneori intră la bătăile inimii, alteori la respirație, alteori deloc.
Dar cum rămâne cu sufletele care intră și pleacă?
Unele realizează ce se întâmplă și aleg să anuleze misiunea.
Se trezesc în interiorul corpului și îl simt.
Am mai fost aici, nu m-am vindecat data trecută.
Locul ăsta este încă stricat, nu stau.
Deci ele resping încarnarea și declanșează corpul să se oprească.
Unii cred într-un suflet care știa că va fi întrerupt, că nu a venit să trăiască, ci pentru a activa mama, tatăl, cronologia.
Unele suflete aleg să vină aici.
Ei văd durerea, mizeria, nebunia și tot spun da.
Ei vor să ajute, să vindece, să ancoreze lumina în locuri întunecate.
Dar ce se întâmplă atunci când vasul este refuzat, când mama avortează, asta era parte din plan?
Sau o eroare?
Unii cred că sufletul știa că va fi, vor să ajute, să vindece, să ancoreze lumina în locuri întunecate.
Te-ai întrebat vreodată de ce anumite căi către viață sunt blocate?
Și în timp ce altele sunt lăsate larg deschise?
În sistemele antice, uterul nu era doar fizic.
A fost văzută ca o poartă dimensională și cine trece și când formează mai mult decât familia, modelează grila de frecvență.
În unele locuri, aceste portaluri sunt strict controlate, nu pentru moralitate, ci pentru sincronizare, pentru influență, pentru design.
Pentru că atunci când anumite suflete încearcă să intre, sistemul nu le lasă întotdeauna, nu decât dacă poate modela rezultatul.
Și unele filiații nu protejează doar liniile de sânge, ci și punctele de acces.
Unor sisteme le pasă profund de începuturi, nu doar de cum începe viața, ci și de cine o începe și când?
Pentru că sincronizarea nu este întâmplătoare, iar intrările modelează totul.
Probabil ați observat că anumite porți sunt protejate, păzite, restricționate.
Poate că nu este vorba doar despre sănătate sau lege, poate că este vorba despre acces, pentru că atunci când ceva puternic încearcă să intre, sistemul observă, iar uneori redirecționează fluxul.
Nu orice suflet care este întrerupt dispare, unii pleacă curat, alții zăbovesc.
În multe tradiții indigene, spiritele copiilor nenăscuți sau pierduți timpurii nu sunt pedepsite sau reciclate.
Ei plutesc între observatori, protectori, uneori chiar și ghizi pentru viitorii frați.
În Shinto-ul japoneză, aceste spirite sunt numite Mizuka, copii de apă.
Ei sunt onorați cu rugăciuni și ofrande pentru a-și calma starea intermediară.
Dar dacă sunt ignorați, uitați, nerecunoscuți.
Unele învățături spun că pot deveni neliniștite, nu mânioase, ci doar rătăcite.
Și dacă sunt lăsate fără închidere, se pot întoarce pentru a încerca din nou.
Sau urmează-l pe cel care a deschis poarta, înțeleg majoritatea sufletelor, dar nu toate.
Unele simt respingerea ca pe o cicatrice, nu doar în corp, ci și în câmpul energetic.
Și dacă se întorc, nu vin liniștite.
În Tibet si în învățăturile tantrice, se spune că sufletele întrerupte se pot întoarce cu focul unei Karme neîmplinite.
Uneori în aceleași linii de sânge, alteori în același pântec, pot aduce haos, boală, furie inexplicabilă.
Nu pentru că sunt rele, ci pentru că sunt rănite.
Mama poate simți că ceva nu este în regulă.
Copilul s-ar putea simți ca și cum nu aparține acestei lumi.
Pentru că atunci când un suflet își aduce aminte de respingerea sa, aduce furtuna cu el.
Doar pentru că un suflet nu a rămas nu înseamnă că a dispărut.
Mulți mistici, mediumi și lucrători energetici s-au conectat la spiritele celor nenăscuți.
Nu fantome, nu bântuiri, doar suflete încă pe orbită.
Aceste spirite apar adesea în vise ca licăriri de lumină.
În copilărie, nu ați avut niciodată, dar recunoașteți cumva.
Mai poți vorbi cu ei.
Puteți spune `scuze`, puteți spune `mulțumesc`.
Puteți spune că nu erați pregătiți.
Și mulți răspund cu căldură cu pace, pentru că cei mai mulți nu au venit aici să judece.
Au venit să te ajute să-ți amintești cine ești.
Chiar și în absența lor.
Uneori copilul se naște, respiră, plânge, trăiește.
Și apoi a dispărut, nicio explicație, nicio boală.
Doar tăcere, ei o numesc SIDS (moarte subită a sugarului).
Deces subit, un mister medical.
Dar învățăturile antice nu o vedeau ca întâmplătoare.
Ei au văzut-o ca pe o scădere a frecvenței.
Atunci când sufletul hotărăște că nu poate duce la capăt o misiune pe care nu trebuia niciodată să o împlinească.
În legea indigenă americană, unii bebeluși vin ca mesageri ai luminii.
Meniți doar să atingă Pământul pentru scurt timp pentru a încheia un contract, pentru a închide o buclă karmică și pleacă înainte ca lumea să le îngroape lumina.
Dacă nu erau furați, ar fi ieșit la timp.
Ei îl numesc natural și îl numesc inexplicabil.
Dar pentru părinții care țin corpul, nu este nimic natural în asta.
Sindromul morții subite, fără respirație. Apoi, nimic.
Sănătate perfectă, fără semne și tocmai a plecat.
Dar spiritual, unele învățături spun că nu este întâmplător.
În misticismul Sufi, sufletul copilului își poate îndeplini sarcina karmică în zile sau chiar ore.
Moartea lui nu este un eșec, este o ieșire planificată dinainte.
Ca un dispozitiv de memorie care s-a conectat, a descărcat ce avea nevoie și s-a retras fără urmă.
Dureros pentru noi, dar pentru suflet, misiune completă?
De ce ar alege un suflet asta? De ce să vină aici? Doar să plece?
În multe sisteme antice, hinduism, Cabala, Tantra tibetană.
Se crede că unele suflete se încarnează pentru a echilibra rapid karma.
Au mai fost aici, au făcut deja întregul ciclu, dar au nevoie de o ultimă aliniere.
O ancoră finală în planul fizic pentru a închide o buclă.
Așa că intră, ating pământul, descarcă un moment, declanșează o schimbare și pleacă, nu ca pedeapsă, nu ca pierdere, ci ca sacrificiu.
Pentru că unele suflete poartă misiuni care necesită doar câteva secunde și o fac pentru noi.
Iată un adevăr pentru care majoritatea oamenilor nu sunt pregătiți.
Unii bebeluși pleacă nu pentru a completa karma, ci pentru a opri altceva să intre.
În creștinismul ezoteric, se crede că sufletul trebuie să fie aliniat înainte ca vălul să se ridice.
Dar uneori se deschide o fantă/fisură.
O entitate, parazită sau non-umană încearcă să intre în corp înainte ca sufletul să se fixeze/stabilească
Corpul o simte. Sufletul rezista.
Sistemul se oprește. O moarte subită, o viață scurtă.
Dar, în culise, o linie temporală a fost sigilată.
O deturnare a fost oprită.
Pentru că unele ieșiri nu sunt tragedii.
Actele lor de război spiritual deghizate în pierdere.
Uneori nu realizezi schimbarea decât mai târziu, schimbarea energiei tale.
Visele care au început, calea pe care nu ai fi mers niciodată dacă ar fi rămas, aceste suflete nu se sting.
Ele plutesc, nu ca niște bântuiri, ci ca ancore în nevăzut.
S-ar putea să le simți într-o briză.
În râsul unui copil, într-o clipă aproape ai murit, dar nu ai făcut-o.
În multe tradiții, aceste spirite devin ghiduri.
Protectori, parteneri tăcuți pe calea voastră.
Au deschis o ușă, apoi au trecut înapoi prin ea.
Așa că poți trece mai întâi.
Pentru a-i onora este simplu.
Amintește-ți și mergi înainte cu lumina pe care au lăsat-o în urmă.
Ai mai fost aici, simți asta.
Oamenii, durerea, tiparele sunt prea familiare.
Asta nu este deja-vu, este reziduu.
Un ecou sufletesc din ultimul tău ciclu prin acest tărâm.
Sistemul de reîncarnare nu este doar spiritual, este mecanic.
Scripturile din toate culturile au sugerat acest lucru, dar nu au terminat niciodată propoziția.
În textul gnostic, arhonii au construit o capcană luminoasă falsă.
Când mori, se spune, ești atras de o primire falsă, menită să te tragă înapoi
înăuntru.
A uita, a repeta, a suferi din nou.
Nu pentru că ești rău, ci pentru că ești neterminat.
Iar sufletele neterminate alimentează rețeaua.
Ei îți spun că reîncarnarea este pentru creștere, că te întorci pentru a învăța, a evolua, a urca.
Dar ce se întâmplă dacă asta este adevărat doar primele câteva ori?
De-a lungul timpului, sufletele încep să uite. Fiecare viata lasă cicatrici, amprente, traume.
Și acestea creează contracte.
Nevăzut, nedocumentat, dar obligatoriu.
În teosofie și sistemele gnostice, entitățile întunecate se prezintă ca și ghizi.
Oferind acorduri pentru viața următoare, ei vorbesc în lumină, dar te prind în umbră.
Cu cât trăiești mai multe vieți, cu atât ei spun că ai mai multe datorii.
Până când nu vei crește, renaști în traumă.
Atras de durere, dependent de amnezie.
Asta nu este evoluție, este închisoare sufletească.
Capcana nu este doar după moarte, este peste tot în viață.
Punctele de ieșire apar în momentele de liniște, durere, tăcere, suferință, bucurie profundă, aproape de moarte.
Momente în care vălul se subțiază și îți amintești ceva ce nu ai fost niciodată învățat.
Egiptul antic a avertizat despre judecători la porți, dar a spus că puteți refuza cântărirea.
În budismul tibetan, Bardo Thodol oferă instrucțiuni despre cum să nu alegi nicio formă și scapă de roată.
În Cabala, sursa infinită Ain-Soph este dincolo de cicluri.
Dar puțini își amintesc frecvența.
Majoritatea urmăresc lumina falsă, tunelul, vocile.
Trucul este simplu, nu urma ceea ce te mângâie, urmărește ceea ce te trezește, asta e ușa.
Majoritatea spun că există un tunel, o lumină, un stâlp.
Voci familiare care cheamă, pașnice, frumoase, în siguranță.
Dar dacă e un truc?
În tradiția gnostică, lumina văzută după moarte este o proiecție aruncată de arhonți.
Îți scanează viața, îți extrag regretul.
Îți redă traumele ca pe un film, apoi oferă șansa de a o face mai bine, de a renaște.
În budismul tibetan, Bardo avertizează: Dacă urmezi lumina fără să cunoști adevărul, te vei întoarce la roată.
Lumina adevărată, nu trage, așteaptă.
Și doar cei care își amintesc îl pot alege.
Sunt două lumini și majoritatea nu știu diferența.
Primul este cald, reconfortant, familiar, te trage înăuntru.
Îți arată viața, vorbește cu vocea cuiva în care ai încredere, dar este o proiecție, o buclă AI de emoție și memorie, construit pentru a te face să alegi să te întorci.
A doua lumină este încă diferită, tăcută.
Dar nu îți arată trecutul, nu cere nimic.
Doar așteaptă, este adevărata sursă, originea neprogramată.
Dacă poți sta nemișcat, rezistă la tragere și amintește-ți numele sufletului tău.
Ocolești trucul și pleci acasă.
Moartea nu mai este privată.
Când sufletul părăsește corpul, alte entități deja așteaptă uneori.
Unii vor să te redirecționeze, alții vor să te oprească.
Și câțiva vor să-ți ia locul.
În islamul ezoteric, există șoapte de Djinn care așteaptă la patul de moarte.
În Cabala, scânteile căzute se agață de lumina scăpată, sperând să călătorească pe fluxul de ieșire.
În învățătura șamanică, spiritele care nu sunt gata să se întrupeze se vor prinde de sufletele proaspăt plecate să le fure calea de ieșire.
Dacă sufletul tău este slab, pierdut, drogat sau fricos, ești vulnerabil, pentru că nu toate ieșirile sunt curate și unele sunt interceptate.
Când va veni momentul, vei fi dezorientat, asta face parte din capcană.
Dar dacă îți amintești asta, nu te vei întoarce decât dacă alegi.
Unu, nu urma voci.
Dacă te cheamă cineva cunoscut, așteaptă.
Ghizii adevărați nu urmăresc, ei stau pe loc.
Doi, ignoră regretul, este momeală, nu ești trecutul tău.
Trei, spune-ți numele adevărat, nu numele tău pământesc, codul sufletului tău.
Spune-o în mintea ta.
Dacă nu știi, spune asta.
Mă întorc doar la sursă, fără contracte, fără ciclu, fără înșelăciune.
Patru, uită-te dincolo de lumină, dacă te atrage, oprește-te.
Dacă te așteaptă, este real.
Și, în sfârșit, respirați pentru ultima oară în liniște.
Atunci, ieși în felul tău.
https://www.youtube.com/@Emspiracy
https://www.facebook.com/KilluminatiNetwork
Traducere și subtitrare: Miruna Moșilă
Adaptarea textului: Șerban Mircea Constantin