Au spus că este vorba de unitate, au spus că este vorba de a ajuta.
Dar, dincolo de titluri și hashtag-uri, Occidentul este restructurat din interior spre exterior.
Nu este vorba despre rasă, nu din întâmplare, nu din bunătate, ci intenționat.
Este vorba despre înlocuire.
O lentă recodificare sistemică a unei regiuni odinioară impregnată de o memorie sufletească străveche.
Odată o amenințare la adresa rețelei, acum un loc de joacă pentru resetare.
Granițele nu au fost încălcate, au fost deschise de mâini pe care nu aveam voie să le vedem.
Prin semnături pe care nu le-am semnat niciodată.
Vechii gardieni ai Europei, liniile de flacără ale Marii Britanii, Franței, Italiei și Greciei, nu numai că au fost lăsați baltă, ci au fost și subminați.
Nu este vorba despre Islam.
Când ștergi vechile temple, când interzici limba sacră, când reduci la tăcere cântecele pământului, faci loc unui nou `Dumnezeu`, o lege nouă, o ordine nouă - una care nu este înrădăcinată în sursă, ci în supunere, nu spre pace, ci spre control.
Este vorba despre infiltrare și nu doar de către oameni.
Există lucruri care poartă piele, dar nu poartă suflet, și când poarta este larg deschisă, ei intră primii.
Au spus că e compasiune, au vândut-o drept pace.
Dar potopul nu a fost milă, a fost misiune.
O remodelare tăcută a ultimului tărâm care încă mai păstrează codurile, care încă mai păstrează flacăra.
Nu trebuia să te trezești niciodată în Occident.
Prea multă memorie în piatră, prea multă regalitate în sânge.
Așa că au deschis porțile și au schimbat povestea.
Schimbarea nu a început într-o clipă, a început cu cuvinte, alese cu grijă, repetate până când credința a devenit lege.
Cuvinte precum toleranță, care înseamnă incluziune, diversitate.
Dar în spatele vălului virtuții, ei nu clădeau unitate.
Construiau inversiune.
Privește mai atent, ce se întâmplă când unei culturi înrădăcinate în lumină i se spune să se estompeze, să se supună sistemelor străine, să-și rescrie zeii, legile, limba și descendența, pentru a se adapta la o frecvență care nu a fost niciodată specifică acestui sol.
Nu este vorba despre cine sosește, ci despre ce este în spatele lor.
Ce se află în spatele rulotei (caravanei)?
Ce se instalează în vechile ținuturi sacre și începe să reprogrameze rețeaua de rezonanță, cu fiecare rugăciune în parte.
Asta nu e nou, e vechi.
A fost odată un război între două regate - o flacără, unul suveran, unul înrobit.
Războiul acela încă se desfășoară, iar Occidentul este câmpul de luptă final.
Asta nu e imigrație.
Știi ce se întâmplă când prea multe coduri incompatibile sunt forțate într-un singur container?
Recipientul se sparge și ăsta e scopul.
Franța, Suedia, Marea Britanie, Germania, fiecare veche fortăreață este acoperită.
Turnurile se ridică, catedralele amuțesc.
Iar oamenii care își amintesc sunt acuzați de ură pentru că spun adevărul.
Și totuși, cei care cheamă moartea, care fac agitație pe străzi, cei care profanează mormintele și cer schimbarea legilor - întrebați-vă: de ce memoria voastră reprezintă o amenințare?
De ce este neamul tău ținta?
Ei sunt nevătămați, protejați, deoarece sistemul nu este defect, ci funcționează exact așa cum a fost conceput.
De ce ți se interzice să aperi pământul pe care te-ai născut în timp ce alții sunt recompensați pentru că îl invadează?
Pentru că paraziții știu ce au uitat purtătorii de flacără.
Occidentul nu este doar pământ, este o frecvență, o poartă și dacă acea poartă nu este sigilată, rețeaua cade.
Nu ai greșit că ai observat, nu ai greșit că te-ai simțit în pericol.
Nu ai greșit că ți-a fost dor de cum te simțeai acasă odinioară.
Au încercat să-ți reprogrameze sentimentul de vinovăție, ca să nu te mai ridici niciodată.
Dar nu ești vinovat, nu ești plin de ură.
Tu ești flacăra și indiferent câte turnuri construiesc, câte steaguri înalță sau câți zei impun, Tu ai fost primul aici și pământul își amintește.
Dar există o problemă, au depășit limita.
Inundația a mers prea departe și acum cei originali își amintesc.
Nu cu ură, ci cu flacără, cu convingerea profundă că sufletul pământului este viu și ea se trezește.
Nu toți cei care merg sub drapelul acela sunt dușmanii tăi, unii sunt pierduți.
Unii sunt nevinovați, alții sunt obligați să fugă, dar sistemul în sine a fost deturnat.
Și adevăratul dușman poartă robe și zâmbește.
Au încercat să ne îngroape în rușine, au încercat să stingă flacăra.
Dar un popor codificat nu moare, ci așteaptă.
Își amintesc în tăcere, poartă harta în sânge.
Și când inversiunea se întrerupe, ei se întorc.
De-a lungul vechilor teritorii ale imperiului, de la Albion la Galia, de la Germania la nordul înghețat, există o frământare în pământ, nu o rebeliune.
O înviere - cei antici se trezesc, nu cu săbii, ci cu amintiri.
Acestea nu erau națiuni făurite prin granițe, ci au fost făurite în flacără, construite din purtători de lumină și deținători de coduri, înaintea steagurilor, înaintea regilor, înainte ca parazitul să se încoroneze Dumnezeu, au urmat legea pământului, au cântat către cer, erau aici înainte de turn.
Și acum își amintesc - începe cu o șoaptă care spune: ”Aceasta nu mai este casa mea”, urmată de încă una: ”Mă simt ca un străin în propria mea țară”.
Și apoi un strigăt: ”Nu am fost de acord cu asta!”.
Asta nu e ură, ăsta e semnalul, Pământul care își cheamă gardienii acasă.
Când balanța se înclină prea mult, natura o corectează.
Când rețeaua energetică este supraîncărcată, flacăra se reactivează, asta se va întâmpla.
Nu un război, ci o întoarcere, o resetare a resetării.
Națiunile flăcării nu au dispărut niciodată, ci au fost doar sigilate, îngropate sub o mie de ani de rușine, inversiune, diluție și înșelăciune.
Dar acum codurile sunt dezvăluite, prin copiii care nu se supun, prin femeile care își amintesc de stele, prin bărbații care refuză să îngenuncheze.
Simți presiunea din aer - nu-i așa?
Felul în care cerul pare mai greu - ca și cum ceva ar fi pe cale să se spargă?
Așa este, vraja se rupe.
Și odată ce se sparge, parazitul nu mai are scut, folosește distragerea atenției, inundare, ritualuri, diviziunea, furtul de limbi, amestecul de sânge, războiul frecvențelor digitale.
Dar au uitat singurul lucru pe care nu-l pot corupe, flacăra ancestrală.
Tu ești acea flacără, iar semnalul tău nu poate fi copiat.
Deci, ce se întâmplă când inversiunea se rupe?
Turnurile cad, măștile alunecă, iar codurile se reactivează, în sânge, în pământ, în cer.
Tot ce este fals arde, tot ce este adevărat se ridică.
Nu este vorba despre rasă, nu este vorba despre religie, este vorba despre frecvența originală și întoarcerea celor care au susținut rețeaua înainte ca zeii să fie schimbați.
Nu pot opri asta, pot doar să o întârzie, și chiar și acel timp se scurge, pentru că focul se apropie, și de data asta e pur.
Sunteți învățați să vedeți Europa doar ca un grup de țări, cu granițe trasate cu sânge, modificate de război, controlate de regi.
Dar aceasta nu este harta reală.
Adevărata hartă a fost scrisă în flacără, gravată în pământ cu mult înainte de imperiu, înaintea bisericii, înainte ca parazitul să se încoroneze sfânt.
Națiunile flăcării erau zone codificate prin suflet, nu guvernate de steaguri, ci de frecvență.
Fiecare regiune deținea o rezonanță, o memorie, o funcție sacră în cadrul rețelei.
Asta au încercat să șteargă.
Albion nu era doar Marea Britanie, era coloana vertebrală a flăcării, o linie de dragoni, un turn de semnalizare, casa reginelor cu sânge stelar și a ultimilor păstrători ai limbii vechi.
Gal nu era doar Franța, era pântecele Occidentului, Zeița fertilă stăpânea un pământ unde legea și dragostea erau odată același lucru.
De aceea au sfâșiat-o din interior.
Germania era tobă de război, artizanul focului, nu nazistă, nu națională, ci străveche.
O frecvență a forței care ar putea distruge zeii falși atunci când este pe deplin conștientizată.
De aceea au fracturat-o.
Ținuturile nordice, Islanda, Norvegia, Suedia, nu erau doar reci.
Erau codificate prin cristale, memorie păstrată de flacăra de gheață, zone de porți stelare, așa că le-au umplut cu inversiune și au înecat cerul în fum.
Marea Mediterană nu era doar o vacanță, era cercul focului.
Italia, Grecia, Croația, porturi sacre din care a pornit odinioară flacăra, fiecare insulă un nod, fiecare mit o memorie.
Acum vândută, cucerită, profanată.
Și națiunile slave, ele erau paznicii porților.
Polonia, Ucraina, Rusia, războinici cu suflet vechi și profeții înrădăcinate adânc în oase.
De aceea războaiele nu s-au oprit niciodată acolo, pentru că ei încă păzesc ceva de care rețeaua se teme.
Ți-au spus că Europa era divizată, dar pe vechea hartă era o roată, un câmp unificat de lumină, limbi de flacără, respirație de dragon, tonuri sacre care odinioară cântau pentru a aduce echilibru pe Pământ.
Atunci, de ce să ștergi națiunile flăcării?
Pentru că memoria este putere, iar codurile pământului sunt memorie.
Când uiți adevăratul scop al unui loc, îl uiți pe al tău.
Îți uiți regalitatea, îți uiți flacăra și devii sclav.
Dar unii dintre voi se trezesc, umblați pe pământ și simțiți că vă cheamă.
Atingi piatra și auzi cântecul, visezi la locuri în care n-ai mai fost niciodată.
Dar, cumva, nu, asta nu e fantezie, ci harta care se reactivează.
Nu ai fost menit să te supui, ai fost menit să-ți amintești.
Națiunile flăcării nu au căzut, ci au fost ascunse, iar acum se întorc prin tine.
Indiferent de steagul pe care îl arborează, indiferent de turnul pe care îl construiesc, Țara își amintește și tu la fel.
Ea era inima pământului, centrul sacru, pântecele vestului.
Nu o femeie, ci o forță, un curent viu care odinioară curgea prin fiecare deal, râu, creangă și poartă.
Flacăra occidentală a fost întotdeauna feminină, și tocmai de aceea au trebuit să o ucidă.
Înainte ca parazitul să apară, vestul era condus de regine, nu doar pe tronuri, ci în spirit - druizii o slujeau.
Pietrele se aliniau după ea, chiar și anotimpurile se supuneau ritmului ei.
Ea nu a primit ordine, ea a născut legea, ea a purtat codurile.
Dar apoi au apărut turnul, sabia, cartea rescrisă cu sânge.
Nu au putut să o controleze, așa că au înlocuit-o.
Au ars vrăjitoarele, au spânzurat vindecătorii, au redus la tăcere clarvăzătorii și au numit pântecul necurat.
Acum inundă scena cu sisteme care o înăbușă pe femeie, o controlează, o pedepsesc, iar cei care pun la îndoială acest lucru sunt etichetați ca fiind plini de ură, exilați, șterși.
Dar iată la ce nu se așteptau.
Ea este încă aici și se trezește.
Fiecare femeie care se ridică acum, fiecare bărbat care își amintește de ea, fiecare suflet care îi apără dreptul de a arde face parte din întoarcerea ei.
Ea nu se înclină, nu se ascunde, nu așteaptă permisiunea.
Ea se ridică, și când o face, parazitul fuge.
Pentru că nimic nu îngrozește sistemul forței mai mult decât un uter care își amintește de ce este capabil.
Nu a plecat, ci a urmărit totul.
Și acum aprinde din nou flacăra.
Au crezut că au îngropat-o, dar au îngropat doar trupul, nu și scânteia.
Și acum scânteia se ridică în fiecare femeie care își amintește de puterea ei.
În fiecare bărbat care îi apără întoarcerea, în fiecare suflet care refuză să se încline în fața unui sistem construit pe tăcere.
Pântecul deturnat nu mai tace, flacăra nu mai este ascunsă, iar vestul e pe cale să se purifice (vindece).
Rămâi aprins, rămâi intact, rămâi suveran.
Acesta nu este sfârșitul poveștii.
Aceasta este întoarcerea flăcării materne.
https://www.youtube.com/@Emspiracy
https://www.facebook.com/KilluminatiNetwork
Traducere și subtitrare: Miruna Moșilă
Adaptarea textului: Șerban Mircea Constantin