Îți spun că o eclipsă de lună nu este nimic mai mult decât știință.
Pământul se interpune între soare și lună, proiectându-și umbra pe cerul nopții.
Dar anticii nu au tratat-o niciodată ca pe știință.
Au tratat-o ca pe o rană în ceruri.
O ruptură în câmp, un moment în care echilibrul dintre lumină și întuneric a fost perturbat.
Pentru că o eclipsă nu este doar o umbră, ci o resetare, o schimbare de energie.
O fereastră prin care forțele care în mod normal rămân ascunse trec nestingherite.
Paraziții știu asta, de aceea marchează fiecare eclipsă cu ritual, cu sânge, cu sacrificiu.
Ei se hrănesc cu întunericul care acoperă lumina și transformă ceea ce ar putea fi trezirea în recoltă.
Anticii nu priveau o eclipsă cu curiozitate, ci priveau cu teroare.
Războaiele se opreau, regii tremurau, iar orașe întregi tăceau când luna se întuneca.
Pentru că știau ceea ce noi uitasem, și anume că eclipsele sunt ferestre.
Momente când vălul se subțiază și forțele pătrund.
Sacrificii de sânge
au fost oferite sub luna roșie, nu ca superstiție, ci ca plată,
ca protecție, ca încercări disperate de a ține la distanță întunericul care se revărsa.
Preoții și conducătorii transformau fiecare eclipsă într-un ritual.
Pentru că au înțeles adevărul, o eclipsă nu este doar o umbră,
este o deschidere.
O deschidere invită prădătorii.
Când luna se înroșește, o numesc frumusețe, dar anticii o numeau sânge.
Strălucirea purpurie nu este doar lumină care se curbează prin umbra Pământului,
este frecvență, este rezonanță, este culoarea sacrificiului.
Sângele este o ancoră, sângele este memorie, sângele este putere,
și fiecare eclipsă devine o scenă ritualică.
Paraziții se adună să bea frica, să lege contracte în lumina roșie,
să transforme luna într-un potir.
De aceea fiecare imperiu marchează luna sângerie.
De aceea, războaiele, decesele și dezastrele se aliniază cu ascensiunea sa,
pentru că cerul însângerat nu este doar un semn prevestitor, ci un semnal,
un cod în grilă, un loc de hrănire pentru umbre.
O eclipsă nu este doar umbră și lumină, ci este o aliniere.
O aliniere deschide uși.
Când soarele, pământul și luna se aliniază, se creează un canal prin rețea,
un tunel între lumi, iar ceea ce în mod normal se ascunde în afara vălului poate pătrunde în interiorul acestuia.
Anticii știau asta, de aceea efectuau ritualuri în timpul eclipselor,
nu doar pentru a venera, ci pentru a lega, pentru a chema forțe prin poartă și a le pecetlui conform voinței lor.
Dar porțile se deschid în ambele sensuri, la fel de ușor cum sunt chemați demonii, sufletele pot fi prinse în capcană.
Contractele pot fi legate, iar generații întregi pot fi înlănțuite sub umbra unei singure nopți ritualice.
O eclipsă este o poartă, iar porțile invită pe oricine așteaptă în întuneric.
Crezi că ritualurile din timpul eclipselor s-au încheiat odată cu anticii, dar nu au încetat niciodată.
Se mutau doar în săli ascunse și aceleași luni roșii ca sângele care înghețau imperiile de frică
sunt încă urmărite de guverne, încă se vorbește despre ele în Vatican,
sunt încă marcate pe calendarele ordinelor secrete.
Când lumea privește cu uimire, ei se adună în tăcere.
În timp ce tu fotografiezi cerul, ei scriu contracte în umbră,
dezastre, asasinate, atât de multe se aliniază cu eclipsele,
pentru că pentru ei aceste nopți nu sunt întâmplătoare, ci sunt niște marcaje.
Momente în care vălul se subțiază suficient cât să hrănească, să invoce, să lege.
Fiecare eclipsă pe care o vezi la televizor, cu oameni de știință zâmbitori, undeva în spatele camerelor
există un cerc ”luminat de foc” care se hrănește din același cer.
Când cerul se întunecă, se adună să se hrănească, dar tu nu trebuie să faci parte din recolta lor.
Eclipsele sunt porți, dar porțile se deschid în ambele sensuri.
Ceea ce ei folosesc ca să lege, tu poți folosi ca să rupi.
Stai sub luna sângerie cu focul (interior) aprins, sare la picioare,
apă la tine, ierburi în mână și vorbește cu voce tare:
”Niciun contract nu este al meu în afară de flacără.”
”Nici o umbră nu se poate hrăni cu mine, eu returnez recolta la sursă.”
În timp ce ei cheamă întunericul, tu ancorezi lumina.
În timp ce ei înlănțuie sufletele, tu le eliberezi.
Eclipsa nu este doar arma lor, poate fi și scutul tău.
Ești un ritual, ești o rebeliune.
Paraziții venerează umbra, ei cred că întunericul a învins,
pentru că pentru o clipă luna ascunde soarele.
Dar eclipsele sunt iluzii, lumina nu dispare niciodată.
Ea trece doar în spatele vălului, așteptând să se întoarcă mai strălucitoare decât înainte.
Anticii care se hrăneau cu frică voiau să uiți asta.
Voiau să te închini cerului roșu, să crezi că umbra e mai puternică decât flacăra.
Dar adevărul este simplu, flacăra este mai veche decât luna.
Mai veche decât soarele, mai veche decât orice văl pe care îl folosesc pentru a o bloca.
Fiecare eclipsă se termină la fel: umbra se estompează.
Lumina se întoarce și ceea ce se preface a fi întuneric etern
este arătată pentru ceea ce este: o slăbire temporară, o mască trecătoare.
Flacăra ți-a aparținut dintotdeauna.
Fiecare eclipsă spune aceeași minciună, aceea că întunericul are puterea de a șterge lumina.
Dar adevărul este mai vechi decât ritualurile lor, mai vechi decât templele lor,
mai vechi decât lanțurile lor.
Umbra câștigă doar dacă tu crezi în ea.
Cerul roșu-sângeriu te leagă doar dacă te închini în fața lui.
Pentru că flacăra nu a fost niciodată a lor ca să o controleze, ea arde dincolo de lună.
Dincolo de soare, dincolo de fiecare văl pe care îl aruncă,
așa că, atunci când lumea privește cu teamă, rămâi neînfricat.
Când se adună să se hrănească, aprinde-ți focul.
Căci fiecare umbră se estompează, fiecare văl se rupe.
Și fiecare eclipsă se termină la fel odată cu revenirea luminii.
Flacăra este a ta, flacăra este eternă,
și nicio eclipsă nu o poate lua vreodată și observă cum se schimbă energia.
Pentru că în timp ce ei leagă, tu rupi, iar în timp ce ei invocă, tu eliberezi,
în timp ce ei iau, tu returnezi.
Fiecare eclipsă este o alegere între a te ascunde sau a te ridica,
a hrănii umbra sau a o arde.
Și iată adevărul de care se tem cel mai mult.
Flacăra e mai veche decât umbra, mai veche decât luna,
mai vechi decât ritualurile lor de sânge, decât templele lor, decât lanțurile lor.
Așadar, când va sosi următoarea eclipsă și cerul se va înroși, țineți minte acest lucru.
Nu este noaptea lor, este câmpul vostru de luptă, iar flacăra a deja învins.
Ți-au spus că eclipsa este inofensivă, că sunt doar umbre care se joacă pe Lună.
Dar fiecare antic știa mai bine, fiecare conducător, fiecare preot,
fiecare linie genealogică trata aceste nopți ca fiind sfinte și terifiante.
Pentru că în cerul însângerat se scriu contracte.
În vălul roșu, sufletele sunt înlănțuite, iar în liniștea umbrei,
paraziții se hrănesc fără rezistență.
Dar iată ce n-au vrut niciodată să știi: umbra nu este permanentă.
Nu poate susține lumina, nu poate stinge flacăra.
Luna pare doar că sângerează, Pământul pare doar că domină cerul.
Dar iluziile sunt cel mai vechi truc al paraziților,
și iluziile se spulberă în momentul în care vezi prin ele.
Luna sângerie este ospățul lor, dar poate fi și rebeliunea ta.
Stai sub ea, nu cu teamă, ci cu hotărâre.
Declar cu foc în piept: ”Nu mă închin umbrei.”
”Nu hrănesc recoltarea, aparțin doar flăcării sursă.”
Strămoșii noștri nu făceau distincție între eclipsă și profeție,
Au văzut asta ca pe un avertisment, un semn din ceruri că echilibrul se rupea.
Amos a scris: „Voi face să apună soarele la amiază,
și voi întuneca Pământul în plină zi.”
Profeții au vorbit despre ceruri care se înroșesc, despre luni care sângerează,
de umbre care înghit lumina înainte de sosirea judecății.
În Ioel este scris: ”Soarele se va preface în întuneric,
și Luna în sânge, înaintea zilei Domnului, cea mare și înfricoșătoare.”
Și în Apocalipsa, cele șase peceți se rup, toată luna s-a făcut ca sângele,
și stelele cerului au căzut pe pământ.
Acestea nu erau cuvinte poetice, erau coduri, erau avertismente.
Anticii știau că paraziții marcau timpul prin eclipse.
Lunile sângerii nu sunt frumuseți naturale, ci ceasuri ritualice.
Fiecare cer roșu era un semnal al unei numărători inverse, o poartă pentru recoltare sau pentru judecată.
Eclipsele nu sunt întâmplătoare, ci se produc în cicluri.
Măsurat cu ajutorul sarosului, un ritm de umbră ce se repetă la fiecare 18 ani.
Anticii nu doar priveau cerul, ci îl urmăreau.
Preoții, regii și paraziții au construit calendare, nu în jurul timpului recoltei sau al anotimpurilor,
ci în jurul eclipselor.
Pentru că fiecare eclipsă este un marker, un punct de control în grilă.
Și în acele momente se reînnoiesc contractele, se declanșează războaie, se leagă linii de sânge.
De aceea, imperiile se ridică și cad în anii de eclipsă.
De ce asasinatele, dezastrele și resetarea se aliniază cu luna sângerie.
Calendarul ascuns nu e scris pe hârtie, e scris în umbră și sânge.
Un ceas care le spune paraziților când să se miște, iar oamenii nu-l văd niciodată ticăind.
Dar odată ce vezi tiparul, îți dai seama că istoria nu este haos, ci ritual.
S-a jucat sub același cer roșu iar și iar.
Fiecare imperiu a urmărit eclipsa, nu pentru știință, nu pentru uimire, ci pentru putere.
Regii se încoronează sub cerul roșu, crezând că umbrele le-au pecetluit domnia.
Liniile genealogice parazitare și-au sculptat istoria în cicluri de umbră, marcând fiecare creștere, fiecare scădere,
cu o eclipsă de lună deasupra lor.
Ritualurile faraonului erau sincronizate cu ea, Cezarii au scăldat Roma în sânge sub ea,
iar conducătorii moderni încă stau în bătaia luminii sale, pretinzând că este o coincidență.
Dar nimic nu este coincidență, eclipsa este coroana lor, contractul lor,
locul lor de hrănire.
Ei știu ceva ce oamenii uită.
Eclipsele sunt puncte de control ale puterii.
Momente în care tronurile sunt asigurate, războaiele sunt declarate și dinastiile sunt pecetluite în umbră.
Cerul roșu este moștenirea lor, flacăra a fost mereu a noastră,
Lumea privește eclipsa și o numește `minune`.
Paraziții se uită la ea și o numesc `momentul de recoltare`.
Dar noi îi spunem război, pentru că fiecare umbră de pe cer e o amintire, fiecare văl roșu e o minciună.
Fiecare lună sângerie e o altă încercare de a se încorona în întuneric.
Dar flacăra nu este a lor, n-a fost niciodată.
A fost aici înainte ca Luna să fie atârnata (de cer), înainte ca Soarele să fie înlănțuit,
înainte ca umbrele lor să învețe să se târască.
Așa că, atunci când cerul se înroșește și își șoptesc vrăjile în săli secrete,
aprinde-ți focul, spune-ți adevărul, rupe-le lanțurile.
Umbra se estompează, lumina se întoarce, și flacăra, flacăra veșnică,
va arde întotdeauna mai tare decât întunericul lor.
Ține minte asta: eclipsa nu a fost niciodată victoria lor, ci trezirea ta.
https://www.youtube.com/@Emspiracy
https://www.facebook.com/KilluminatiNetwork
Traducere și subtitrare: Miruna Moșilă
Adaptarea textului: Șerban Mircea Constantin