L-au numit întuneric pentru că nu l-au putut defini, nu pentru că ar fi rău, ci pentru că este ascuns, nevăzut, de neatins, incontrolabil. Se spune că 95% din universul cunoscut este alcătuit din materie întunecată și energie întunecată, dar nu știu ce este. Nu l-au atins niciodată, nu l-au izolat niciodată, nu îl pot recrea într-un laborator. Nu emite lumină, nu o reflectă, nu interacționează cu particule cunoscute, și totuși ține galaxiile laolaltă. Trage, le leagă, accelerează, l-au numit întuneric pentru că se tem de ceea ce nu pot deține. Dar dacă nu e deloc întuneric? Dacă e câmpul original din care s-a născut lumina? Și ce se întâmplă dacă nu este acolo în spațiu, ci trece deja prin noi? Ei măsoară gravitația, observă mișcarea, cartografiază cosmosul, dar nu pot explica de ce galaxiile se rotesc prea repede sau de ce universul se extinde mai repede decât se aștepta. Așa că au inventat ceva. Materie întunecată, energie întunecată, substituenți, etichete, dar nu și răspunsuri, deoarece fizica, așa cum o predau ei, este oarbă față de substratul spiritual. Nu poate detecta ceea ce nu se comportă ca o particulă, nu poate măsura ce răspunde la conștiință în loc de forță, și nu poate admite că energia pe care o numește întuneric ar putea fi vie. Nu este conștient ca un om, dar este structurat, conștient, interconectat. Nu un lucru, ci un câmp, o pânză care își amintește, un câmp care înregistrează intenția. Universul nu se extinde din cauza unei explozii, ci respiră, este tras din interior, și fizica nu poate înțelege asta. Pentru că ar însemna că sufletul este real. Ei spun că nu există dovezi ale existenței sufletului, nici greutate, nici particule, nici ecou. Dar dacă nu este o lipsă, ci doar ceva nedetectabil din cauza caracteristicilor sale? Materia întunecată nu este materie în felul în care o înțelegem noi, nu reflectă, dar răspunde, reacționează și, în cazuri rare, interferează, pentru că ceea ce ei numesc întuneric este substratul tărâmului spiritual, cel `dintre-cele-două`, mediul prin care se mișcă conștiința non-fizică. Este forța care păstrează memoria ancestrală și înregistrează traumele de-a lungul liniilor temporale și îți leagă sufletul de trup până la eliberare. Nu poți să-l vezi pentru că te afli în el, înoți prin el, ești conectat la el, și de aceea, atunci când îți părăsești corpul prin moarte, aproape de moarte sau în vis, treci printr-un tunel, un văl, un câmp - acel câmp este materia întunecată, și își amintește cine ești chiar și atunci când uiți. Materia întunecată nu este opusul luminii, este sursa luminii, este pânza, pântecele, scena, nu este malefic, este primordial. Dar undeva pe parcurs lumina a fost transformată într-o armă, venerat, separat, iar întunericul a fost demonizat, transformat într-o amenințare, nu pentru că era periculos, ci pentru că era în afara controlului. Sistemul în care trăiești acum este inversat, îți spune că lumina este adevăr, iar întunericul este haos. Dar acesta e trucul, pentru că nu tot ce strălucește e curat și nu tot ce e ascuns e corupt. Materia întunecată poate conține codul original, necontaminat, nefiltrat. Nemarcat, nedeținut, nevăzut, este spațiul dintre toate lucrurile, câmpul memoriei, inteligența de sub iluzie și adevărul mai profund, și ceea ce ei numesc întuneric ar putea fi ceea ce împiedică prăbușirea întregii construcții false, cușca construită din energie pe care nu o putem vedea. Ești înconjurat de ceva care nu reflectă lumina, nu emite, nu strălucește, dar atrage, modelează structura galaxiilor, curbează spațiu-timpul și nu poți scăpa de el. Aceasta este aceeași forță folosită pentru a construi o cușcă. Energia întunecată nu doar împinge universul spre exterior, ci extinde iluzia, alimentează constructul, simularea, vălul, nu te prinde prin forță, ci prin geometrie, prin rezonanță, prin memorie. Nu intri într-o închisoare, te naști în ea, înfășurat în invizibilă arhitectură, programată să uite ce a fost înainte, și de aceea finanțează miliarde în cercetare, nu pentru a-l dezvălui, ci pentru a găsi o modalitate de a-l controla, deoarece dacă deblochezi câmpul pe care ei îl numesc `întunecat`, spargi cușca din interior. Cuvintele sunt vrăji, ei nu numesc lucrurile din întâmplare, îl numesc întuneric, nu pentru ceea ce este, ci pentru ceea ce vor ei să te facă să crezi că este. Întunericul înseamnă pericol, întunericul înseamnă necunoscut, întunericul înseamnă frică, dar în lumea veche, înainte de inversare, întunericul însemna adâncime, pântecele nu mormântul, vidul nu absența, originea nu inamicul, așa că de ce să etichetezi universul nevăzut drept întunecat pentru că aruncă o umbră asupra memoriei tale? Transformă câmpul sufletului și al spiritului în ceva străin, ceva de evitat, ceva de care să nu te încrezi, dar nu e întuneric pentru că e malefic, e întuneric pentru că e ascuns, ascuns în spatele unei vrăji a limbajului, iar în momentul în care vezi prin denumire începi să vezi ce este cu adevărat - structura originală, câmpul antic, sinele uitat și când începi să-ți amintești ce este de fapt materia întunecată, nu o substanță ci un câmp de conștiință, ceva se schimbă,
visele ți se schimbă, instinctele ți se ascut, începi să vezi printre straturi. Nu mai reacționezi la umbre pentru că ai trecut prin văl și te-ai întors treaz. Ei nu vor să îți aduci minte, pentru că odată ce încetezi să joci după regulile lor, nu te mai temi de întuneric, începi să-l folosești. Nevăzutul devine cheia, ceea ce a fost uitat devine armă, iar visul devine harta. Ceea ce ei numesc întuneric nu este inamicul, este planul original, iar momentul în care vă amintiți asta, sistemul începe să se fractureze. Materia întunecată nu plutește pur și simplu în spațiul cosmic, organizează, aliniază, răspunde la frecvență și una dintre ancorele sale principale în acest sistem este Saturn. Furtuna hexagonală de la polul lui Saturn nu este un fenomen meteorologic, ci unul geometric, un câmp de restricție armonic, un transmițător de frecvență antic care trimite semnale în substratul întunecat, nu metaforic, pur și simplu un control al formei de undă. Ce ar fi dacă Saturn nu este o planetă, ci un far de control încorporat în câmpul întunecat? Ce se întâmplă dacă transmite un semnal suprapus, care acoperă rețeaua originală a Pământului cu o structură falsă? Și ce-ar fi dacă cubul negru venerat în toate culturile nu ar fi un simbol al întunericului, dar al interfeței dintre realitatea fizică și cușca materiei întunecate? Materia întunecată răspunde la intenție, la geometrie, la ritual. De aceea liniile genealogice antice aliniază templele cu stelele. De ce companiile moderne de tehnologie folosesc hexagoane, cuburi, inele în simbolurile lor - nu fac promovare, ci realizează conexiuni. Saturn pulsează, câmpul se curbează și realitatea se ajustează. Materia întunecată și liniile genealogice - de ce doar unii o pot simți? Majoritatea oamenilor umblă prin lume amorțiți, nu simt câmpul, nu aud murmurul de sub ”țesătură”, dar unii o fac. De ce? Pentru că câmpul nu doar te înconjoară, ci curge și prin tine. Materia întunecată nu se găsește doar în stele, ci și în sânge, în liniile străvechi, cei care nu au fost complet deconectați de la codul original, cei cu memorie celulară care este anterioară ultimei resetări, este anterioară chiar și genomului uman. Un anume sânge își amintește, un altul poartă cheia rezonanței, unele încă interacționează cu câmpul. Acesta este motivul pentru care școlile misterelor urmăresc descendența, motivul pentru care elitele se căsătoresc în cercuri restrânse, motivul pentru care cunoștințele antice nu s-au pierdut niciodată, ci au fost ascunse în sângele câtorva. CERN nu este doar știință, este un ritual deghizat. Ei au construit cel mai mare accelerator de particule din lume peste un templu antic dedicat lui Apollo, zeul portalurilor și al distrugerii. Și ce face CERN? Sparge particule la o viteză apropiată de cea a luminii, încercând să acceseze câmpul întunecat. Ei spun că este vorba despre descoperirea particulei divine, dar asta e o dezinformare. Adevăratul scop este de a rupe granița pentru a străpunge substratul întunecat. De aceea logo-urile și ceremoniile sale sunt îmbibate de simbolism. Dansul lui Shiva - al distrugerii, triplul șase, alinierea momentului activărilor cu eclipsele, solstițiile, revoluțiile (cerești ale) lui Saturn. Nu este vorba despre fizică, ci despre interfață, despre a ajunge în câmpul care nu răspunde la matematică, ci la intenție. Și, dacă pot produce deschiderea potrivită la frecvența potrivită, s-ar putea nu doar să observe ce se află în spatele vălului, ci pot trage acel `ceva` prin el. Ți s-a spus că întunericul era absența luminii, dar aceasta era inversiunea, minciuna. Adevărul este că întunericul nu este mort, este viu, respiră, își amintește și se trezește. Asta nu e science fiction, e știință antică, îngropată sub temple, codificată în mit, etichetată ca rău. Câmpul întunecat nu e un gol, este o structură inteligentă, reacționează la traume, stochează durerea și acum, după secole de tăcere, răspunde, nu mașinilor, nu ritualurilor, ci celor care își amintesc de el. De fiecare dată când spui adevărul, de fiecare dată când îți amintești ceea ce ești sub haina trupească, câmpul pulsează, te recunoaște pe tine și cei care au construit cușca intră în panică, pentru că întunericul viu nu este unealta lor ci este nota lor de plată. Au încercat să fure câmpul, dar câmpul este loial memoriei, iar memoria se trezește.
https://www.youtube.com/@Emspiracy
https://www.facebook.com/KilluminatiNetwork
Traducere și subtitrare: Miruna Moșilă
Adaptarea textului: Șerban Mircea Constantin