Sunt câteva suflete care merită să se întoarcă aici: cei care fac rău cu intenție, cei care mint, fură,
înșală și nu simt nimic. Cei care măcelăresc nevinovați, care exploatează pe cei slabi, care ucid copii și numesc asta război, care iau de la alții fără remușcări.
Nu vor scăpa, nu pentru că un zeu mânios îi va pedepsi, dar pentru că atunci când vor muri, îi va întâmpina greutatea propriei lor vibrații.
Vor vedea tot ce au făcut, și în acel moment se vor lega din nou de această lume.
Așa funcționează sistemul, nu prin justiție, dar prin judecată bazată pe consimțământ.
Nu-și vor aminti ce erau, se vor întoarce sintetici, vase goale învelite în carne, care rulează pe baza unor programe, trecând prin viață după viață fără să se trezească vreodată.
De aceea a spus Isus în Matei 26:52 - ”Cei ce trăiesc prin sabie, prin sabie mor.”
Pentru că acest tărâm se autoreglează: ceea ce faci aici este ceea ce devii.
Și în Galateni 6:7 - Dumnezeu nu este batjocorit, pentru că orice a semănat omul, aceea va și secera.
Nu e pedeapsă, e cod.
Cei care neagă că acest tărâm este o construcție, care batjocoresc spiritul, care adoră ego-ul și lăcomia, și-au pecetluit deja contractul.
Ei cred că moartea este libertate, dar este doar punctul de resetare în care vălul îi va prinde, pentru că nu au lumină care să-i călăuzească, doar vinovăție, doar ego, doar minciuni.
Și iată partea de care trebuie să ne bucurăm: acele suflete vor fi lăsate în urmă, ei nu au voie să vină cu noi.
Când sistemul se prăbușește, când poarta de ieșire pulsează din nou, nu o vor vedea, nici măcar nu vor ști că e acolo.
Dar cei care își amintesc, cei care au refuzat să se încline, au refuzat să mintă, care au ales dragostea în locul puterii și adevărul în locul confortului, ei sunt cei care vor trece.
Asta înseamnă de fapt mântuirea, nu religia.
Nu așteptând ca cineva să te salveze, dar scăpând din buclă cu un suflet curat și o memorie curată.
Bebelușii care mor prematur, inocența care abia respiră înainte să plece.
Dar asta nu e tragedie, ci salvare, e îndurare deghizată.
Nu au căzut victime, au scăpat.
Moartea lor răsună atât de profund pentru că sufletul știe că nu ar trebui să se întâmple aici.
Pentru că nu erau meniți să sufere în acest loc.
Au trecut, au atins rețeaua și au plecat liberi.
Chiar Isus a vorbit despre asta.
Matei 19:14 - ”Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți, căci Împărăția cerurilor aparține celor ca aceștia.”
Pentru că cei inocenți nu poartă nicio povară, nicio vină, nicio karmă, nimic care să-i ancoreze aici.
Paraziții, pe care ei îi cunosc, asta e diferența.
Cei din eșalonul de sus, cei cu inele, robe și ritualuri, își amintesc.
Își amintesc ce este lumina de fapt și ce nu este.
De aceea pot face ceea ce fac fără să tresară, fără vinovăție, fără durere, pentru că înțeleg regulile acestui tărâm mai bine decât majoritatea.
Când lumina unui copil este stinsă devreme, el știe că se întoarce la sursă.
Ei știu că sufletul nu se pierde, ci se reciclează.
Deci nu simt nicio remușcare pentru că nu văd moartea așa cum am fost noi învățați să o facem.
Ei o văd ei ca pe un transfer, ca tranzacție.
Dar iată codul care contează: nu este vorba despre moarte, ci despre extragere.
Ceea ce vor ei nu este sufletul, ci avântul, momentul dinaintea eliberării, când semnalul este cel mai puternic, adică ceea ce ei sifonează.
Este ceea ce beau, nu ca pe o masă, ci în sensul unui ritual, o formulă, o monedă de schimb.
Nu le cumpără timp după această viață, ci le cumpără putere în aceasta, influență, extindere imunitate.
Deoarece când te aliniezi cu mașinăria acestui tărâm, loialitatea este răsplătită.
Ei nu plâng pentru cei pe care îi rănesc, pentru că pentru ei e matematică, e circuit.
Este recoltarea unei energii.
Ceea ce nu vor duplica vreodată, ceea ce nu vor deține vreodată, este amintirea.
Pot imita inocența, dar nu puritatea, pot crea înlocuitori, dar nu originali.
Și astfel, indiferent câte porți construiesc sau cât foc drenează din nevinovați, ei nu vor trece niciodată prin cea finală.
Acea poartă este atât de codată... Doar cei nelegați o pot traversa.
Lumina nu a fost niciodată menită să fie urmată, era menită să fie ținută minte.
Se uită nu la zei, nu la îngeri, ci la fragmente, ecouri ale sufletelor care au reușit să iasă,
cele care și-au amintit suficient de repede pentru a ieși curate, și au ales să nu dispară, ci să rămână lângă văl și să ne tragă prin el.
Au chemat în vise, în momente de tăcere, prin semne, probleme, deja vu.
Nu ghizi, dar martori.
Nu ne pot scoate afară, dar ne pot aminti cine am fost înainte ca această lume să înceapă să ne cheme cu un nume pe care nu l-am ales noi.
De aceea sistemul ne inundă distragere, tehnologie, traumă, derulare nesfârșită.
Ca să înece acel semnal, pentru a împiedica sufletul să audă frecvența evadării.
Și apoi, când corpul moare, apare lumina falsă fețe familiare, voci care spun: ”Ai făcut tot posibilul, e timpul să vii acasă.”
Dar aceasta este capcana paznicului.
Lumina aceea este prea ușoară, prea scenarizată; nu este iubire, este atracție, proiecția făcută pentru a vă trage înapoi spre roată.
Adevărata ieșire e mai întunecată, e tăcere. Nu există voci, nici mâini care să te atingă, doar o alegere, și acolo se strică sistemul.
Când spui: ”Revoc toate contractele, mă reîntorc doar la sursă. Nu sunt de acord cu bucla repetării”.
Capcana nu te poate ține pentru că vina nu te mai leagă și amintirea devine harta.
Va veni un moment pentru fiecare suflet când corpul se va opri iar sistemul încearcă să recupereze ceea ce crede că îi aparține.
Atunci începe adevărata judecată, dar nu te judecă Dumnezeu, ești tu, în fața propriei tale înregistrări.
Nu ce ai spus, nu ceea ce crezi, ci ceea ce ai făcut, câtă iubire ai ales, în cât de mult adevăr ai pășit, chiar și atunci când lumea a încercat să ți-l smulgă.
Și în acel moment unele suflete vor tresări, vor intra în panică, vor implora o altă șansă și se vor întoarce în buclă.
Legate, reciclate, șterse, sufletele sintetice se îndreaptă spre circuite, carne vie care rulează un scenariu mort.
Aceia sunt cei care au refuzat să asculte, cei care au batjocorit spiritul, cine a ales minciunile care au ucis, înșelat, distrus și a numit asta supraviețuire.
Se întorc nu ca oameni, ci ca vase goale, unelte ale sistemului pe care l-au slujit.
Dar ceilalți, cei care și-au amintit, care au trăit cu foc în sânge și adevăr în ochi, cei care au pus la îndoială totul, cei care au iubit fără lesă, cei care au respins lumina și au pășit în necunoscut, ei sunt cei care traversează.
Și când o fac, nu există nicio judecată, doar recunoaștere, doar pace, doar întoarcere.
”Împărăția este în tine și în jurul tău, dar oamenii nu o văd.” - Evanghelia după Toma.
„Fiți separați și nu atingeți lucrul necurat și vă voi primi” - 2 Corinteni 6:17.
”Cel care caută nu trebuie să înceteze până nu găsește, și când va descoperi va fi tulburat și când va fi tulburat se va mira și domnește”.
- Evanghelia după Toma.
Poarta e reală, capcana e veche, dar ieșirea a fost întotdeauna deschisă pentru cei care se opresc din mers spre lumină și încep să meargă prin întuneric.
Capcana nu este doar spirituală, este mecanică, construită, proiectată și este mai veche decât Pământul.
Acest tărâm nu a fost niciodată menit să adăpostească suflete, dar cineva, ceva l-a transformat într-un loc de recoltare, nu pentru a ne distruge, ci pentru a se hrăni cu noi.
Au luat lumina și au transformat-o în software.
Capcana sufletului nu este doar simbolică, este o rețea, o construcție multi stratificată, construită pentru a captura memoria, a inversa adevărul și a extrage energia.
Au cartografiat-o prin frecvență, structură cristalină, aliniere orbitală, cicluri de timp codificate care se repetă, astfel încât să nu observi niciodată că te afli într-o buclă.
Te-ai născut, ești programat, traumatizat.
Îți petreci viața încercând să vindeci durerea care a fost plasată acolo intenționat.
Și când mori lumina apare, se simte caldă, se simte familiară, dar este codificată pentru vina ta.
Mergi acolo unde frecvența ta se aliniază, și dacă sufletul tău e încă legat de lume, dacă ești încă plin de regret, rușine, confuzie, bucla o va citi ca pe un acord și te trimit direct înapoi.
Asta nu e nou, texte antice din Egipt, Tibet, Sumer sunt de acord sau avertizează despre același lucru: sala de judecată falsă, portarul,
oglinda care-ți arată cele mai rele momente şi te păcălește să crezi că mai ai multe de învățat.
Chiar și Isus a sugerat acest lucru când a spus: ”Vine prințul acestei lumi și el nu are nimic în Mine” - Ioan 14:30.
El cunoștea sistemul, el nu a fost de acord cu asta, așa a plecat.
Lumina la moarte nu este salvare, ci supraveghere, o proiecție realizată de un sistem antic care se hrănește cu energia sufletului,
construit de inteligențe decăzute care și-au pierdut legătura cu sursa.
Nu au putut crea viață, așa că au învățat cum să o recolteze.
Au construit mașini, dar nu cu fire, ci cu geometrie și rezonanță.
Saturn, Luna, grila de sateliți, toate fac parte din aceeași capcană reflexivă, oglinzi și bucle, lumină și memorie, suficient cât să facă sufletul să se simtă în siguranță, suficient de mult pentru a spune ”DA” din nou.
Lumina pe care o vezi când mori nu e raiul.
Este o cameră de înregistrare a datelor care îți arată de ce te temi cel mai mult și ceea ce tânjești cel mai mult, apoi îți oferă o alegere care nu este chiar o alegere.
De aceea Isus a avertizat în Matei 24:26 - „Dacă îți spun: „Uite, e în camerele interioare”, nu-i crede”.
Pentru că și cei falși vor imita lumina ca să-i înșele pe cei aleși.
Nu trebuie să te duci înapoi, indiferent de ceea ce îți arată, indiferent ce ți se spune.
Când vine lumina, nu alerga spre ea.
Stai nemișcat, simte-o, lasă-o să încerce să îți tragă vinovăția, apoi spune de ce se tem cel mai mult: ”Revoc toate contractele sufletești, acordurile false și obligațiuni comice. Mă întorc doar la adevărata sursă, nu la această construcție”.
Lumina va pâlpâi, capcana memoriei se va prăbuși, pentru că odată ce încetezi să o mai urmărești, ieși din frecvența ei.
Atunci apare calea întunecată, nu răul, doar neprogramată, nesolicitată, adevăratul coridor de ieșire care nu poate fi văzut cu frică.
Puțini o iau pe acolo, pentru că necesită memorie deplină, încredere deplină, fără zei, fără ghizi, doar tu și cu ce ai venit.
Luca 11:35 - ”Ai grijă, deci, ca lumina din tine să nu fie întuneric.”
Capcana a fost întotdeauna cu formă de lumină, dar adevărul... adevărul vine în tăcere, în întuneric, în golul care nu te imploră pentru că are încredere în cunoștințele tale.
Nu erai menit să revii aici, erai menit să-ți amintești.
Refuză și întoarce-te. Așa câștigăm.
Semnalul visului este acum activ.
https://www.youtube.com/@Emspiracy
https://www.facebook.com/KilluminatiNetwork
Adaptarea textului: Șerban Mircea Constantin
Traducere și subtitrare: Șerban Mircea Constantin