Ți-au spus că a fost divertisment, că mii de oameni s-au înghesuit în Colosseum ca să vadă gladiatori luptând pentru onoare și glorie, că era sport, că era civilizația romană la apogeu, dar hai să ieșim din acest scenariu. Ce fel de civilizație construiește un monument dedicat morții? De ce erau spectacolele gratuite? De ce a continuat masacrul timp de 400 de ani? Și de ce nimeni nu întreabă pe ce a fost construit Colosseumul? Pentru că sub arenă nu au găsit doar cuști pentru animale și uși ascunse, au găsit tuneluri, camere și canale de energie construite direct în pământ și cu cât te uiți mai mult, cu atât începe să pară mai puțin un stadion și mai mult un templu, dar nu un templu dedicat zeilor despre care ți s-a vorbit. Templul pentru altceva. L-au numit divertisment, dar ceea ce au construit a fost un mecanism ritualic. Mii de oameni s-au adunat nu doar pentru a privi, ci și pentru a participa la spectacol.
Bărbați forțați la luptă, copii aruncați în ring, fiare sălbatice dezlănțuite asupra celor vulnerabili, totul observat. Și asta este cheia, nu-i așa, observarea, faptul de a fi martor, acordul, pentru că emoția eliberează energie - frică, durere, panică - iar atunci când este amplificată de mii de ori, nu dispare pur și simplu, se mișcă, se canalizează, hrănește. Colosseumul nu era doar piatră și scaune. A fost construit pe linii de energie, aliniate la frecvențe pe care le înțelegeau mult mai bine decât ni se spune, iar în adâncul podelei arenei nu se auzea ecoul ca în cazul pietrei, ci un zumzet, ca și cum ceva dedesubt ar fi alimentat de tot ce se întâmplă deasupra. Roma nu a construit un imperiu doar prin putere, ci prin ștergere, și în Colosseum, ștergerea a fost ritualizată. Ni s-a spus că gladiatorii erau cu toții criminali și sclavi, dar pergamentele din perioada timpurie a imperiului sugerează altceva: ființe aduse în lanțuri, înalte de peste doi metri și jumătate, nu războinici, nu soldați, ci giganți, capturați din provinciile exterioare, din munți, insule și ruine din deșert. Au fost arătați în public, expuși și, în cele din urmă, aruncați în arenă, nu pentru sport, ci pentru anihilare simbolică, deoarece unii spun că acești giganți dețineau cunoștințe originale despre adevărata formă a energiei antice a Pământului și a civilizațiilor care au precedat Roma cu mii de ani.
Deci, ce a făcut imperiul?
A transformat dispariția lor în divertisment. Genealogii șterse, moșteniri arse, amintiri rescrise până când nu au mai rămas decât mituri și mulțimea a aclamat, pentru că atunci când ai transformat adevărul în spectacol, nimeni nu pune la îndoială scenariul. Se spune că Colosseumul avea camere subterane, celule de detenție, lifturi mecanice, dar dacă ar fi fost mai mult decât atât? Dacă acele tuneluri ar fi făcut parte dintr-o rețea ascunsă, o rețea de caverne care se întindea sub Roma antică și era conectată la locații mai vechi, cu mult înainte ca imperiul să existe vreodată? Vorbim despre perioada preromană, preistorie. Se zvonește despre o cameră sigilată sub podeaua arenei, o boltă căptușită cu piatră, neoriginară din Italia, un loc pe care publicul nu trebuia să-l vadă niciodată, iar când Vaticanul a preluat controlul asupra acelui loc în secolul al XVI-lea, săpăturile s-au oprit, înregistrările au dispărut, accesul a fost închis. Dar de ce? Pentru că nu era doar energia mulțimii din care se hrăneau, a fost ceea ce se afla dedesubt care a fost preluat. Unii spun că acolo jos era ascuns un tron, alții că o mașină, alții spun că acolo a fost deschisă prima dată poarta și fiecare țipăt, fiecare picătură, fiecare ritual de sus, nu era pentru oameni, ci pentru lucrurile care dormeau dedesubt.
Ce-ar fi dacă Roma nu ar fi constructorul civilizației, ci temnicerul a ceva mai vechi? Gândește-te, fiecare oraș important construit pe pământ sacru, obeliscuri, cupole, arcade, toate simboluri antice. Ritualurile sângeroase s-au transformat în teatru public, iar toate drumurile duceau înapoi la Roma. Dar poate că acele drumuri erau linii care conduceau energia, poate că Colosseumul nu era un monument al puterii umane, ci o pecete, un paznic, o ancoră de frecvență, pentru că ceea ce au cucerit nu a fost doar pământ, ci o moștenire, era cunoaștere, era putere și, pentru a păstra ascunsă această putere, au construit un imperiu în jurul ei. Au rescris scenariul, au transformat templele în biserici, i-au numit pe zeii vechi mituri și pe adevărații constructori sălbatici - și am moștenit închisoarea, nu adevărul. Să vorbim despre lucrurile pe care nu le scriu în manuale. Sub Roma au găsit camere sigilate în plumb, neatinse de timp, unelte făcute din aliaje necunoscute, imposibil de reprodus, și inscripții, nu în latină, ci în limbi care precedă orice alfabet european cunoscut. Martorii oculari ai săpăturilor legate de Vatican descriu ceea ce pare a fi un circuit gigantic din piatră, conducte, miezuri, structuri care zumzăie atunci când sunt atinse de anumite frecvențe. Unul chiar a susținut că a fost martor la o reactivare în timpul unei furtuni cu fulgere, o scurtă pulsație de lumină dintr-o cameră în care nimeni nu putea intra, și apoi întregul șantier a fost umplut cu beton, sigilat permanent. Muncitorii au fost reduși la tăcere, de ce? Pentru că nu era vorba de tehnologie romană, ci de tehnologie preromană, preumană, posibil dinaintea timpului.
Aceasta nu a fost nașterea civilizației, ci înmormântarea a ceva mai vechi, și Roma nu a construit pe el din întâmplare, ci a ales acest loc pentru a-l păzi, a-l ascunde, a-l hrăni. Se spune că soarele dă viață, dar există un al doilea soare, ascuns, antic, inversat - soarele negru, un simbol îngropat adânc în Roma ezoterică, nici măcar zugrăvit, gravat, sculptat, ci protejat. Acesta nu era doar un cult, ci era nucleul imperiului. Preoțimea de elită, păzitorii lui Saturn, nu venerau lumina, ci forța care se hrănește din absența sa. Colosseumul - un sigiliu, un inel, un generator de suferință în masă ritualizat pentru a canaliza frecvența fricii, fiecare picătură de durere devenea o notă în imnul lor, iar în centrul său se afla un altar sub arenă, aliniat cu porțile lui Saturn, un loc despre care se spune că se deschide doar atunci când lumea plânge de durere.
Acum întreabă-te de ce se află Saturn la rădăcina atâtor simboluri - inelele, cubul, veșmintele negre, cea mai sfântă dintre zile legată de ziua lui Saturn - pentru că Roma nu a căzut, ci s-a schimbat, a devenit temelia lumii moderne. Roma a căzut, corect, asta îți spun ei, dar nu a căzut, ci s-a transformat. Împărații au schimbat togile cu robe, templele au devenit catedrale, preoții au devenit papi, și ritualurile de sânge pe care tocmai le-au mutat în spatele ușilor. Vaticanul se află acum în inima Romei, un oraș-stat suveran, înconjurat de simboluri antice, obeliscuri, domuri, tronuri. De ce fiecare structură religioasă majoră oglindește exact configurația Romei? De ce națiunile moderne încă își construiesc capitalele în jurul obeliscurilor și arcadelor? Londra, Washington D.C., Paris, chiar și sediul ONU urmează aceeași grilă, pentru că bogații nu se vor opri niciodată, pur și simplu au evoluat. În loc de arene avem stadioane, în loc de spectacole avem ecrane, în loc de sacrificiu avem epuizare, divizare, distragere a atenției. Dar energia încă este colectată, încă este furnizată, încă este redirecționată prin rețea.
Au construit peste oasele vechilor zei. Crezi că imperiul a murit? Atunci de ce poartă Papa coroană? De ce îngenunchează politicienii în fața lui? De ce sunt cheile Romei încă gravate în centrul puterii globale? Pentru că Roma nu a căzut, ci și-a schimbat costumul, a devenit religie, apoi a devenit sector bancar, apoi a devenit algoritmul. Colosseumul a fost un prototip, un model despre cum să controlezi o populație prin spectacol. ”Distrageți-le atenția, mențineți-i divizați, făceți-i să aplaude în timp ce ritualurile reale au loc sub podea”. Și acum, `podeaua` este digitală, jocurile sunt peste tot, și noul împărat nu are nici măcar o grijă. Privește, învață, scrie scenariile acum, și nu are niciodată nevoie să cucerească pentru că îl hrănim de bunăvoie.
Dar iată surpriza: sistemul funcționează numai atunci când nu îl vezi. Și acum îl vezi, vezi cușca, vezi tronul, vezi vraja, ceea ce înseamnă că ești în afara ei. Dacă credeți că arena a dispărut, uitați-vă în jur, e pe stadioanele voastre, pe ecranele voastre, reacțiile tale repetitive, unde emoția este monedă de schimb, unde indignarea este monetizată, unde fiecare tragedie devine o modă, iar energia ta devine spectacol. Nu mai ai nevoie de replici, ai algoritmi, ai conflicte fabricate, ai filtre peste frică și jocuri fără câștigători. Și ghici ce, încă ești urmărit, încă ești evaluat, încă ești testat, doar că acum plătești biletul și îi spui „conexiune”. Dar iată de ce se tem: că mulțimea se va opri din aplaudat, că proștii se vor opri din a juca, că cei care își amintesc se vor ridica din tribune și vor părăsi terenul. Pentru că atunci când părăsești arena, imperiul nu mai are nicio putere peste mintea ta, peste energia ta, peste sufletul tău. Ți-au spus că Roma a căzut, dar poți simți, nu-i așa, că e încă aici, în legi, în temple, în tronuri, în frica pe care o vând ca ordine. Dar acum ai văzut rețeaua, acum știi cum era alimentată arena, nu cu arme, ci cu credință, iar când destrami credința, destrami vraja. Acesta este punctul tău de ieșire, nu din istorie, ci din scenariu. Nu ai fost menit să aclami din tribune, ci să-ți amintești, să decodezi, să te ridici, pentru că adevăratul imperiu nu vrea rebeliunea ta. Se teme de trezirea ta. Și acum că ai văzut dincolo de vălul arenei, nu mai aparții acesteia, ci ție însuți.
https://www.youtube.com/@Emspiracy
https://www.facebook.com/KilluminatiNetwork
Traducere și subtitrare: Miruna Moșilă
Adaptarea textului: Șerban Mircea Constantin