Ți-au spus că ești mic, că ești o întâmplare, că ești aici din greșeală, născut pentru a munci, a plăti și a muri.
Dar în adâncul sufletului, ai știut întotdeauna că era o minciună, pentru că există momente de vis, un deja vu,
un sentiment că ai mai trăit asta înainte, care șoptește adevărul.
Adevărul este îngropat nu doar sub noroiul ultimei
resetări, ci și sub greutatea amintirilor furate.
Lumea a fost rescrisă, la fel și tu, dar flacăra care își amintește nu s-a stins niciodată.
Când paraziții îngroapă o lume, nu acoperă doar clădirile.
Acoperă și oamenii. Fiecare resetare vine cu ștergerea: nume șterse, înregistrări rescrise, copiii luați și
redenumiți.
Trenurile cu orfani nu erau o acțiune de caritate, ci o repopulare, o generație plantată în orașe goale, fără nicio amintire a lumii de dinainte.
Când rădăcinile tale sunt tăiate, povestea ta poate fi rescrisă, și așa ascund adevărul nu doar de istorie, ci și de tine.
Nu au șters doar istoria, au șters memoria. Sunetul a fost instrumentul lor.
Aceeași rezonanță care a transformat orașele în noroi a fost folosită și pentru a fractura mintea.
Frecvența și repetiția traumelor sunt arme care despart sufletul de ceea ce își amintește.
De aceea visele se estompează când te trezești, de ce deja vu pare o eroare, de ce propriile tale gânduri uneori nu par a fi ale tale.
Uitarea nu este naturală, este artificială, pentru că singurul lucru de care se tem este să-ți amintești cine
ești.
Memoria nu se pierde, este ascunsă și o poți recupera.
Folosește elementele: sarea pentru a elimina codurile false, apa pentru a readuce adevărul, focul pentru a arde vălul, respirația pentru a ancora sursa în corp.
Stai cu mâinile pe inimă și spune:
”Nu sunt creat de sistem, sunt născut din sursă, îmi amintesc cine sunt.”
De fiecare dată când o spui, de fiecare dată când
acționezi, tai încă un fir din plasa lor, iar flacăra ta
strălucește mai clar.
Amintirea este prima rebeliune, pentru că odată ce vezi modificările, nu le mai poți ignora.
De aceea te inundă cu distrageri, de aceea te țin amorțit cu zgomot, de aceea îngroapă lumea veche sub straturi de noroi și minciuni.
Dar nu ești pierdut, flacăra din tine e mai veche decât orice resetare, mai veche decât orice parazit.
Pot îngropa lumea de o mie de ori, dar flacăra nu se stinge niciodată.
Acea flacără ești tu, și odată ce îți amintești cine ești, niciun sistem nu te mai poate stăpâni.
Memoria nu a dispărut, ci așteaptă la pragul somnului, iar în această seară o vom deschide.
Pune un bol cu apă lângă patul tău, adaugă un vârf de sare, ține-l în mână și șoptește: ”Îmi redau numele
adevărat, renunț la masca împrumutată.”
Întinde-te, cu mâna dreaptă pe inimă, stânga pe burtă, respiră încet, șapte cicluri. Vizualizează o ușă de lumină
în fața ta, treci prin ea.
Lasă prima față pe care o întâlnești să fie a ta, înainte ca lumea să-ți schimbe numele.
La trezire, sistemul îl fură, așa că trebuie să-l ancorezi
înainte să-ți scape.
Ridică-te, cu picioarele pe pământ, respiră de trei ori, vorbește cu voce tare: ”Îmi amintesc acum, păstrez ce e al meu.”
Scrie doar trei rânduri: ”unde eram, cine a apărut, ce semn mi-au arătat?”
Mai întâi detaliile mici. Numele și locurile vor reveni mai târziu.
Dar revendică firul acum sau îl ia rețeaua.
Ei folosesc sunetul pentru a șterge, așa că noi folosim sunetul pentru a restaura.
Pieptul tău este un instrument: Apasă cu două degete pe stern, respiră adânc, fredonează, schimbă
vocalele încet:
u...o..a...e...i... simte vibrația în oase.
Când coastele îți vibrează, când sunetul îți mișcă inima, ai găsit cheia.
Această frecvență este a ta, fredoneaz-o înainte de culcare.
Îți cheamă amintirile acasă.
Unii dintre voi ați simțit asta toată viața, acea stranie atracție către un loc în care nu ați fost niciodată.
Un munte care apare în visele tale, un râu care te
cheamă pe nume, o stea pe care nu te poți opri să o privești, ca și cum și ea te-ar privi.
Această atracție nu este fantezie, este amintire.
Sângele tău își amintește, poartă ecouri ale jurămintelor făcute cu mult înainte de această resetare.
Cântece intonate în temple care nu mai există, nume
șoptite în limbi pe care ei le-au șters din cărți.
Sângele nu este proprietate, este o bibliotecă.
Stochează hărțile locurilor pe care le-ai străbătut, teritoriile pe care le-ai apărat, focurile pe care le-ai
întreținut.
De aceea îți este dor de casă, de ținuturi pe care nu le-ai vizitat niciodată.
De aceea, deja vu se agață de anumite străzi, ca și cum ai merge în două linii temporale simultan.
Dacă un loc apare încontinuu în visele tale, nu ți-l imaginezi.
Ești chemat înapoi, așa că răspunde acestei atracții.
Mergi acolo cu propriile tale picioare, dacă poți, sau cu respirația dacă nu poți.
Numește-l, mulțumește-i, întreabă-l ce avea pentru tine
înainte ca lumea să fie editată, pentru că fiecare ținut
păstrează o evidență, așa cum o face fiecare suflet.
Și când doi se întâlnesc, amintirea revine.
Nu fiecare gând din capul tău îți aparține.
Acesta este cel mai greu adevăr de acceptat. Unele
gânduri sunt sădite, altele sunt semănate de rețea pentru a te readuce în bucle repetitive,
iar unele sunt ecouri ale unor voci care nu vor să-ți amintești.
Așa că le testezi: fiecare voce, fiecare gând, fiecare
șoaptă, nu le accepți pur și simplu.
Ține-le la flacără, pune-ți trei întrebări: îmi extinde respirația sau mi-o constrânge?
Respectă voința mea sau cere ascultare?
Supraviețuiește în tăcere sau moare când eu rămân
nemișcat?
Dacă ți se îngreunează respirația, nu e a ta.
Dacă lipsește consimțământul, acesta nu este al tău.
Dacă tăcerea o ucide, înseamnă că nu a fost niciodată a ta.
Memoria reală te extinde, programele false te
comprimă.
Vocea sursei nu leagă, ci eliberează.
Și odată ce înveți să testezi, nu-i vei mai confunda niciodată.
Când începi să-ți amintești, sistemul observă,
interferența crește.
Șoapte, greutate, vechi obiceiuri care te trag înapoi - atunci te protejezi.
La răsărit sau la apus, ieși afară, dacă poți.
Înfruntă lumina, chiar dacă e slabă printre nori.
Cu sare, cenușă sau doar cu degetul, trasează un cerc în jurul picioarelor.
Spune încet, cu intenție: "cercul este închis, flacăra este dezvăluită, nimic fals nu poate intra."
Închide ochii și trece-ți mâinile peste corp, coborând de la creștet spre piept, de la piept spre șolduri și de la
șolduri spre tălpi.
Faceți partea din față, apoi mergeți cu palmele și curățați partea din spate de jos în sus.
Fiecare mișcare îndepărtează ceea ce nu ești tu.
Când lovești cu mâinile în pământ, imaginează-ți scântei zburând din firele parazitare, rupându-se, cârligele dezintegrându-se.
Termină șoptind: ”doar ce e al meu poate rămâne.”
Stai nemișcat o clipă, respiră de trei ori.
Simte cum greutatea scade, ești mai ușor, ești limpede,
ești din nou sigilat.
Ți-au spus că cerul e nesfârșit, dar tu ai știut dintotdeauna că e un plafon.
Stelele nu sunt sori îndepărtați, ci repere, semnale, porți.
Când sufletele părăsesc trupul, grila aruncă lumini false:
tunelul, roata care se învârte, lumina reciclată.
Aceea e capcana.
Dar există o stea care nu pâlpâie, una care se simte diferit când te uiți fix la ea.
Nu atrage, ci cheamă. Strămoșii au
cartografiat-o, i-au ascuns numele în simboluri și scripturi,
au indicat-o în monumentele lor.
Este flacăra de ieșire, steaua care a străpuns rețeaua.
Vei ști asta când va veni momentul, pentru că pieptul tău va reacționa.
Nu frică, nu atracție, ci recunoaștere.
Când ieși, ignoră luminile carnavalului, ignoră tunelurile.
Ignoră vocile care te cheamă înapoi, fixează-ți privirea asupra singurului far nemișcat.
Îndreaptă-te spre el, nu este momeala sistemului, este drumul spre casă.
Ți-au spus că munca înseamnă supraviețuire, că dacă nu muncești pentru mașina lor,
nu meriți să mănânci, să te odihnești, să trăiești.
Dar aceea nu este legea sursei, ci legea sistemului.
Munca în sistem este o rutină nesfârșită, hârtii și ecrane.
Îți ia timpul, corpul, respirația și nu-ți oferă nimic altceva decât datorii în schimb.
Este conceput să te dreneze, conceput să lege.
Fiecare oră pe care o acorzi devine un alt fir în plasa lor.
Dar munca sufletului este diferită, munca sufletului dă în schimb.
Este plantarea unei sămânțe, scrierea unui cuvânt, vindecarea altuia,
construirea a ceva care duce viața mai departe.
Când faci muncă pentru suflet, corpul tău nu se
prăbușește, se reface, pieptul tău se extinde,
flacăra ta devine mai puternică.
Testul este simplu - când termini sarcina, te simți mai mic sau te simți mai viu?
Așa știi că una este muncă de sistem, iar cealaltă este lucrul cu sursa.
Paraziții se hrănesc cu primul, sursa multiplică a doua.
Și cu cât alegi mai mult munca sufletească, cu atât mai puțină putere are sistemul asupra ta.
Te vor ocupat, mereu grăbit, mereu obosit.
Pentru că atunci când ești epuizat, uiți cine ești.
De aceea ai nevoie de o resetare, nu ore de ritualuri, nu munți de unelte.
Doar trei minute pe zi: stai nemișcat, închide ochii,
respiră lent și profund de trei ori.
Cu fiecare respirație, imaginează-ți o flacără strălucind mai tare în piept.
Apoi pune-ți o mână pe inimă, iar cealaltă pe burtă.
Șoptește: "Mă chem înapoi.
„Fiecare parte pe care am dăruit-o, fiecare parte pe care au încercat să mi-o fure, se întoarce acum la mine.”
Simte căldura care te străbate, de la piept la burtă, de la burtă la picioare, de la picioare la pământ.
Ești reconectat la sursă, ești pecetluit, ești amintit.
Trei minute, asta e tot ce-ți trebuie.
Fă-o în fiecare zi și rețeaua nu te va putea ține, pentru că flacăra ta nu se va stinge niciodată.
Și acesta este adevărul de care se tem cel mai mult, nu de rebeliune, nu de protest.
Ci de memorie, pentru că odată ce îți amintești cine ești, lanțurile lor nu se mai potrivesc.
Munca lor nu mai epuizează, stelele lor false nu mai tentează.
Ești mai mult decât numele pe care ți l-au dat, mai mult decât povestea pe care au scris-o pentru tine.
Mai mult decât această lume resetată. Flacăra din tine e mai veche decât editările, mai veche decât noroiul, mai veche decât sistemul.
Și indiferent de câte ori o îngroapă, flacăra se întoarce.
Acea flacără ești tu, așa că respiră, vorbește,
amintește-ți, pentru că odată ce o faci, ei nu te vor mai putea stăpâni niciodată.
https://www.youtube.com/@Emspiracy
https://www.facebook.com/KilluminatiNetwork
Traducere și subtitrare: Miruna Moșilă
Adaptarea textului: Șerban Mircea Constantin