Nu vin niciodată cu furci, nu urlă, se strecoară în durere, pătrund prin inimă frântă.
Se ascund în spatele vocii prietenului tău.
Poartă chipul mamei tale într-un vis.
Demonii nu apar.
Ei sunt invitați și nu știi întotdeauna că ai făcut-o.
Uneori e un sunet, alteori e un miros.
Uneori ai senzația că ceva te privește, dar nu poți vedea ce, ignori acel lucru și dai vina pe starea de spirit.
Tragi perdeaua, dar ea e încă acolo pentru că nu a fost niciodată afară pe fereastră.
Era deja în cameră.
Semnele sunt subtile, apoi brutale.
Iată cum îți dai seama dacă unul este în apropierea ta: schimbarea aerului nu este rece și nici mai caldă, ci pur și simplu
ca și cum moleculele s-au rearanjat.
Animalele sunt ciudate, câinele tău nu intră în cameră, pisica ta ”scuipă” spre tavan, păsările nu se apropia de casă.
Dacă simți miros a lucruri care nu sunt acolo: putreziciune,
păr ars, de sulf, metalic.
Nu toți demonii miros urât, unii miros a parfum, parfum vechi, genul care se lipește.
E și mai rău să te simți urmărit, dar să nu fie nimeni acolo, cu excepția faptului că ceva este și nu clipește, și să ai gânduri deranjante care nu sunt ale tale.
Vocea aceea care spune pur și simplu să te izbești de perete.
Sau: ”Ei nu te iubesc”, ”Nu vei reuși niciodată”.
Crezi că e depresia ta.
Nu e, ci e un demon care îți folosește propria ta voce în capul tău.
Demonii nu au nevoie de un ritual.
Au nevoie de o `fractură`.
Cum pătrund: durerea cauzată de o traumă nevindecată este o poartă de acces, în special durerea pe care pretinzi că nu este acolo.
Nu le pasă cum deschizi ușa, ci doar că o faci.
Vrăjitorie făcută greșit, aruncare/etalare fără protecție,
A vorbi fără să știi ce a răspuns, a arde salvie fără nimic securizat.
Ritualuri/portaluri cu oglinda: de fiecare dată când vorbești cu reflexia ta ca și cum ai fi tu, altceva ar putea începe să asculte.
Proiecția astrală fără protecție: crezi că zbori dar ceva se strecoară înăuntru cât timp ești afară.
Demonii nu-ți bat la ușă.
Se strecoară în spațiul tău ca fumul, se mișcă prin crăpături de energie, prin răni care nu s-au vindecat niciodată,
prin umbre unde lumina a fost uitată.
Cei mai mulți nu le-au observat niciodată.
Așa supraviețuiesc, dar prezența lor nu este niciodată tăcută.
Lasă mereu o urmă, frigul brusc care îți cuprinde pielea, greutatea din piept care te face să te simți ca și cum te-ai îneca, ochii invizibili care te privesc când ești singur.
Nu este imaginație, este o infestare și dacă înveți să detectezi semnele lor, le smulgi singura armă: secretomania.
Conștiența îi arde ca focul.
Corpul știe întotdeauna înainte ca mintea să își dea seama când un demon se apropie.
Carnea ta reacționează,
aerul se îngroașă și ți se face pielea de găină nu de frig, ci de prezență, un instinct străvechi care se aprinde ca o alarmă.
Pieptul tău se simte greu ca și cum niște mâini invizibile ți-ar apăsa plămânii.
Respirația scurtează ritmul cardiac fără motiv.
Uneori, stomacul se strânge brusc din cauza grețurilor.
Uneori sângele se răcește, ca și cum însăși viața ar fi sifonată.
Acestea nu sunt simptome aleatorii.
Sunt coduri de detectare, corpul este primul câmp de luptă și primul avertisment.
Demonii nu se simt doar în corp.
Se strecoară în minte.
Primul semn este intruziunea, gânduri care nu sunt ale tale, dar care sunt exprimate cu vocea ta.
Șoptesc rușine, scot la iveală răni vechi pe care le credeai vindecate, injectează impulsuri bruște de furie, disperare sau autovătămare.
Sentimente care apar fără niciun declanșator.
Al doilea semn este distorsiunea, amintirile se `îndoaie`, visele se transformă, vocile parazitare îți răsună în cap noaptea, batjocorind, acuzând, hrănindu-se.
Al treilea semn este obsesia, același gând care se învârte ca un vultur,
împingându-te spre epuizare, încercând să te facă să crezi că ești neputincios.
Dar aceste gânduri nu ești tu, ele sunt umbra care încearcă să-ți poarte pielea.
A le detecta înseamnă să te separi de ele.
Și acesta este primul pas spre a scăpa de influența lor.
Demonii nu îți marchează doar corpul și mintea, ci infectează spațiul din jurul tău.
Primul semn este atmosfera, aerul devine greu ca și cum ai respira prin apă.
Camerele care odată păreau sigure devin sufocante, al doilea semn este o distorsiune, umbrele se târăsc la marginea vederii.
Figurile pâlpâie în colțuri unde nimic nu ar trebui să fie, geometria camerei pare îndoită, ca și cum pereții înșiși te privesc.
Al treilea semn este interferența, pâlpâirea luminilor, eroarea electronică,
ecranele se deformează cu (energie) statică.
Prezența lor scurtcircuitează rețeaua (electrică).
Al patrulea semn este reacția animalelor, câinii mârâie spre colțuri goale,
pisicile se holbează în gol, cu ochii fixați pe umbre pe care nu le poți vedea.
Animalele știu înaintea oamenilor.
Când camera însăși pare să se întoarcă împotriva ta, nu ești singur.
Demonii nu lovesc întotdeauna numai în viața de veghe.
Ei intră prin vise.
Când sufletul se desprinde din trup.
Primul semn este distorsiunea, fețele se schimbă și se topesc.
Apar ghizi, dar ochii lor sunt rătăciți.
Oferă confort, dar energia lor are gust de cenușă.
Al doilea semn este paralizia, încerci să te miști, dar corpul este înghețat.
Greutatea care apasă pe piept nu este științifică, e un prădător care stă pe spiritul tău.
Al treilea semn e recoltarea, te trezești epuizat ca și cum te-ai fi războit toată noaptea.
Energie este smulsă din câmpul tău, amintirile se estompează pentru a ascunde furtul.
Al patrulea semn este repetiția, același coșmar, același labirint, aceeași față așteptă la capătul holului.
Bucle concepute pentru a ține sufletul blocat.
Atunci când visele tale par mai puțin viziuni și mai mult capcane, nu visezi, ci ești vânat.
Demonii prosperă în secret, dar atunci când sunt confruntați de autoritate nu își pot susține masca.
Testul este simplu dar absolut.
Vorbește cu voce tare în umbre: ”Dacă nu ești din flacăra sursă, dezvăluie-te”.
Nu pot sta ascunși, aerul va tremura, silueta va păli, visul se va schimba sau prezența se va retrage.
Pentru că demonii sunt paraziți, nu creatori.
Ei nu pot rezista focului poruncii.
Unii vor izbucni încercând să te sperie, alții se vor prăbuși, deghizarea lor se va spulbera.
Dar nimeni nu poate rezista flăcării, nu atunci când este rostită cu autoritate.
Numele sursei, afirmarea flăcării este singura barieră pe care ei nu o pot sparge.
Demonii se hrănesc cu ignoranță.
Atunci când nu îi poți vedea, ei prosperă.
Dar în momentul în care le recunoști semnele, vânătoarea se întoarce împotriva lor.
Conștiența e primul scut, le arde secretul: frigul din cameră, umbra din colț, șoapta din mintea ta.
Odată numiți, își pierd strânsoarea.
Nu ești pradă, ești flacăra.
Și când știi cum să îi detectezi, îți recuperezi noaptea.
Îi reamintești întunericului că îl vezi și că nimic nu se ascunde de foc.
Cea mai mare minciună spusă vreodată de demoni a fost că ești slab, că ești o pradă, că ești neputincios împotriva lor.
Dar conștientizarea rupe acea vraja.
Odată ce vezi semnele,
odată ce le simți greutatea, odată ce le auzi șoaptele ca atare,
îi dezbraci de deghizare și când masca le cade, la fel cade și puterea lor.
Flacăra din tine nu a fost niciodată a lor ca să o atingă.
A ars mai demult decât codul lor parazitar.
Flacăra își amintește de dinainte de buclă și va rezista mai mult decât umbra.
Nu ești doar o pradă care învață să detecteze prădătorii, ești focul de care se tem, singura forță care îi demască, o prezență care îi poate vâna, detecta, numi, arde și le poate aminti că noaptea nu le aparține.
Nu ai fost niciodată menit să trăiești `orb`, nu ai fost niciodată menit să mergi prin umbre fără să vezi.
Paraziții prosperă în tăcere, dar tăcerea este spartă în momentul în care le rostești numele.
În momentul în care îi scoți la iveală, în momentul în care îți aprinzi flacăra.
Semnele sunt scrise pe corpul tău, șoaptele sunt gravate în mintea ta.
Distorsiunile se propagă prin spațiul tău, visele își dezvăluie măștile.
Detectarea înseamnă protecție, iar protecția înseamnă foc.
Așa că mergi cu ochii deschiși, scoate-i la iveală când se ascund, arde-i când se strecoară și amintește-ți că nu ești doar lumina care supraviețuiește în întuneric.
Tu ești focul care pune capăt.
Ei nu vor să știi asta, te vor orb, obosit și epuizat.
Dar acum vezi semnele, simți greutatea, auzi șoaptele ca atare și odată ce știi Nu se pot ascunde.
Nu ești o pradă în întuneric, ești focul din noapte, veghetorul care vânează observatorii, flacăra care distruge toate măștile.
Detectează-i, numește-i, arde-i și amintește-le că noaptea îți aparține.
Se strecoară prin crăpături crezând că nu vei observa, se ascund în gândurile tale, în umbrele tale, în visele tale.
Dar ești treaz acum, simți cum aerul se schimbă, simți respirația rece pe pielea ta.
Auzi șoaptele care nu-ți aparțin și când le chemi, ele se clatină când îți aprinzi flacăra.
Se împrăștie pentru că nu au fost niciodată vânători.
Au fost lipitori, paraziți ai fricii.
Și când frica dispare, mor de foame.
Amintește-ți că nu te plimbi prin noaptea lor, ei pătrund în împărăția ta.
Și în împărăția flăcărilor timpul lor s-a sfârșit.
https://www.youtube.com/@Emspiracy
https://www.facebook.com/KilluminatiNetwork
Traducere și subtitrare: Miruna Moșilă
Adaptarea textului: Șerban Mircea Constantin