Ți-au spus că totul a început cu oamenii din peșteri, apoi piramidele, apoi războiul, apoi imperiul, apoi progresul.

Dar dacă nimic din toate acestea nu este adevărat?

Dacă întreaga linie temporală a fost creată pentru a-i șterge pe cei care au construit acest tărâm?

Îi spun istorie, dar nu e adevăr, ci e `povestea lui`.

O narațiune scrisă de cuceritori, preoți și paraziți pentru a se încorona pe ei înșiși ca fiind originea și să te facă să uiți ce a fost înainte.

Înainte de faraoni, înainte de Roma, înainte de Biblie, existau orașe ale luminii.

Civilizații conduse de regine, triburi îmbrăcate în flacără care știau să vorbească cu stelele Dar nu ați fost învățați asta, ați fost învățați despre sulițe, săbii și oțel, pentru că războiul face regi mai buni decât înțelepciunea.

Fiecare mare cultură care și-a amintit de feminin: Atlantida, Lemuria, Mu, Maurii, Tuatha, kasiții, chiar și reginele îmbrăcate de flacără ale Albionului au fost șterse, îngropate și rescrise.

Templele au devenit biserici, reginele au devenit vrăjitoare, și memoria a devenit mit.

Nu era vorba despre istorie, ci despre posedare.

Au modificat cronologia pentru că aveau nevoie să fie văzuți ca fiind originea, Dar nu erau, erau deturnarea și calendarul, rescrierea gregoriană.

Asta nu era ca să te ajute să ții ritmul, ci ca să te distragă de la cel adevărat, codul lunar, ritmul uterului, calea ancestrală care odinioară ținea sufletul sincronizat cu cerul.

Fiecare minciună pe care ai învățat-o despre istorie are menirea să te țină în grila lui, ceasul său, povestea sa, legile sale, zeii săi, războaiele sale.

Și ea, flacăra - a fost îndepărtată pentru că adevărul ei nu putea fi controlat, dar acum se întoarce.

Și când memoria revine, povestea lui se termină.

Înainte de Imperiu, înainte de regi, înainte ca preoții să rescrie cerul, existau națiuni ale luminii, conduse de regine, alimentate de puterea maternă și ancorate în flacără.

Nu te învață asta pentru că dacă ai ști ce a fost înainte, nu te-ai supune niciodată la ceea ce a venit după.

Lemuria nu era un mit, era un tărâm codificat de suflet în care feminitatea era lege și apele erau memorie.

Mu nu a fost pierdut, a fost furat.

Rețeaua sa de rezonanță a fost spulberată pentru a te despărți de sursa ta.

Atlantida nu s-a prăbușit, a fost cucerită din interior.

Preoții-regi au trădat linia reginei și s-au aliniat cu paraziții care să încoroneze masculinul și să șteargă flacăra.

Chiar și în Europa, numele vechi sunt încă vechile nume sunt încă îngropate sub dărâmături.

Reginele kasiților din Mesopotamia, Tuatha, flacăra în Irlanda.

Maurii care au deținut hărți stelare sacre, triburile matriarhale din Albionul precreștin, dispărute din cărți, dar nu și din sânge.

Au înlocuit mamele cu regi, preotesele cu călugări, mesele rotunde cu amvonuri, dar femininul a fost cel care a dat naștere.

Și acum ea se întoarce, prin vis, prin amintire, prin tine.

Adevărata ei poveste nu a fost niciodată distrusă, ci doar ascunsă, și cei care poartă flacăra încep să se trezească, ca cele de tipul reginei, mama lui Akhenaton, purtătoarea codurilor de foc ale lui Aten, dezmembrată și îngropată pentru ca monoteismul să poată renaște.

Nu erau doar femei, erau chei.

Fiecare dintre ele deținea o bucată din lume înainte ca aceasta să fie rescrisă, și toate au fost trădate de cei care au slujit ”turnul”, nu Sursa.

Dar sângele lor nu a murit, memoria lor nu a dispărut și codurile lor nu s-au pierdut niciodată.

Ele trăiesc în cei care nu se supun, cei care văd dincolo de coroană, cei care își amintesc, și dacă simți foc când rostești numele lor, ești unul dintre ele: fiicele lor, fiii lor, întoarcerea lor.

Ți-au spus că regii au construit imperii, dar în spatele fiecărui imperiu care s-a ridicat se afla o regină care a fost înlăturată.

Lumea a fost odată condusă de purtători de flacără, nu de tirani, nu de preoți, dar de femei suverane care mențineau rețeaua, linia de sânge și codurile.

Ele nu doar stăpâneau ținutul, ci îl și ancorau.

Și exact de aceea trebuiau distruse.

Mary Stewart a fost executată pentru că își amintea prea multe.

O regină cu flacără în venele ei și linia Magdalenei în pântecele ei.

Decapitată pentru a încorona un rege parazit.

Cleopatra, ștearsă și calomniată.

Ultima dintre reginele divine ale lui Kemet care a păstrat drepturile asupra pântecului și cunoștințe cosmice despre Sirius.

Boudica a devenit un exemplu de avertisment.

O flacără britanică care s-a opus mașinăriei romane, doar pentru a fi distrusă de trădare și rescrisă (în istorie) ca ”barbară”.

Wu Zetian singura împărăteasă a Chinei a fost ștearsă din pergamente după ce a adus echilibru liniei masculine a dragonilor.

Regina Tiye, mama lui Akhenaten, purtătoarea codurilor de foc ale lui Aten, dezmembrată și îngropată astfel încât monoteismul să poată apărea.

Nu erau doar femei, erau chei.

Fiecare deținea o bucată din lume înainte de a fi rescrisă.

Și toate au fost trădate de oameni care au slujit ”turnul”, nu Sursa.

Dar sângele lor nu a murit, memoria lor nu a dispărut și codurile lor nu s-au pierdut niciodată.

Ele trăiesc în cei care nu se supun, în cei care văd dincolo de coroană, în cei care își amintesc.

Și dacă simți foc când le rostești numele, ești unul dintre ele: Fiicele lor, fiii lor, întoarcerea lor.

Timpul a fost odată un cerc, o spirală.

Un ritm în ton cu pântecul, luna și stelele care cântă deasupra firmamentului.

Dar apoi a venit blestemul.

Calendarul a fost schimbat, zilele au fost redenumite, luna s-a frânt, ritmul a fost inversat.

Și, pur și simplu, sufletul și-a pierdut simțul direcției.

Au înlocuit ciclurile feminine cu timpul liniar, timpul gregorian, timpul închisorii.

Fiecare oră slujește acum sistemului, nu spiritului.

Fiecare sărbătoare este un ritual.

Fiecare an nou este o resetare, nu pentru tine, ci pentru ei.

Au mutat începutul anului din primăvară în iarnă, de la viață la moarte, pentru că te voiau prins într-o renaștere artificială.

Au redenumit zilele după zei falși - Marte, Mercur, Thor - ca să te țină prins în robie planetară.

Ți-au schimbat ceasul, cerul tău, cunoștințele tale.

Și, dintr-o dată, erai mereu în întârziere, mereu în urmă, mereu obosit, mereu desincronizat.

Pentru că asta este șmecheria, nu era vorba doar de planificare, ci de ați frânge flacăra ta interioară.

Așa că ai uita când să te odihnești, când să plantezi, când să sângerezi, când să visezi și, cel mai rău dintre toate, când să te trezești.

Dar vechiul ritm este încă acolo, în respirația ta,

în oasele tale, în sângele tău.

Nu ai nevoie de datele lor, ai nevoie de amintirea ta.

Și când sufletul își amintește timpul, vraja se rupe.

Se spune că am trecut prin epoci de fier, epoci întunecate, epoci de aur

dar nu ți-au spus niciodată că acele etichete făceau parte din blestem.

Pentru că atunci când rescrii trecutul, tu controlezi viitorul.

Nu au șters doar civilizații, ci au fabricat erori,

au inventat erori, au atribuit numere, au inventat date.

Astfel încât să uiți când a avut loc de fapt căderea.

Evul mediu întunecat a fost inventat.

Nu a existat o adevărată epocă a ignoranței, ci doar o întrerupere a înregistrărilor după ce sistemele flăcării au fost atacate.

Catedralele au fost convertite, liniile regale feminine au fost rupte,

turnurile flăcării s-au prăbușit, iar apoi ceasul a fost resetat.

Ei au susținut că Imperiul Roman s-a prăbușit, dar Roma nu a murit niciodată.

A intrat în anonimat.

Și din umbră, a rescris timpul.

Calendarul, Biblia, manualele, legile, toate redactate de învingători, toate concepute pentru a te face să crezi că aceasta este singura versiune a Pământului care a existat vreodată.

Epoca de aur, încă se întâmplă în zone închise, ținuturi ascunse, regiuni protejate, nu ficțiune, ci doar interzise.

Și nu vor să întrebi de ce avem iPhone-uri, dar să uiți cum de au fost construite catedralele fără mașini.

Nu vor să te întrebi de ce știința modernă încă încearcă să explice cum strămoșii mișcau munții din loc cu sunetul.

Fiecare epocă despre care ți-au povestit era o distragere a atenției, un loc de rezervă, un substitut, un seif rezistent la foc pentru a te ține departe de amintirile tale.

Dar sigiliile se crapă, scenariul are erori, iar flăcările se ridică din nou.

Pentru că adevărata epocă care vine nu este de fier, aur sau întunecată, ci este întoarcerea.

Ei credeau că dacă distrug ceasul, ea va rămâne adormită.

Au crezut că dacă i-ar îneca ritmul în numere, sărbători și luni artificiale, am uita cât de sacru era odată timpul.

Dar timpul ei se întoarce, nu prin manuale, ci prin sânge, prin pântece, prin cer.

Înainte ca ei să împartă timpul, exista ritmul flăcării.

Treisprezece luni, patru sferturi, o spirală.

Pântecul era calendarul, luna era martorul.

Și femeile nu urmăreau timpul, îl respirau, apoi a venit furtul.

Grila masculină a înlocuit luna cu soarele, roata cu crucea.

Ritmul cu ticăitul ceasului.

Au scos în afara legii ”drepturile cortului roșu”, au interzis ciclul feminin, au batjocorit sângerarea lunară ca fiind necurată.

Pentru că pentru a o îndepărta din timp trebuiau să o îndepărteze de la putere.

Dar ritmul nu s-a pierdut niciodată, era pecetluit în oase, în cerul nopții, în maree.

Și acum luna cheamă din nou, se mișcă diferit.

Părând greșit pentru sistem, dar corect pentru suflet, femeile simt asta, bărbații care poartă flacără de asemenea.

Ceva sacru se ridică în sânge și nu se potrivește cu calendarul.

Pentru că ne întoarcem în timpul ei, timpul amintirilor, timpul reconectarii, timpul eliberării.

Nu ai nevoie de ceas ca să știi cine ești.

Trebuie să sângerezi odată cu luna, să dormi în funcție de soare, să vorbești cu stelele și să te miști când spiritul îți spune ”Mișcă-te”.

Acesta e timpul ei, și e din nou al tău.

”Povestea lui” (his-story) nu a fost scrisă, a fost furată: fiecare regină care a fost arsă, fiecare preoteasă redusă la tăcere, fiecare oraș matriarhal transformat în ruine.

Totul a fost semnat, pecetluit și sfințit de bărbați care au slujit rețeaua, nu Sursa, nu spiritul, nici adevărul.

Hai să-i numim, hai să le scoatem masca.

”Povestea lui” (His-story): Constantin cel Mare, arhitectul militarizării creștinismului, a ars cărțile gnosticilor, a rescris Biblia la Conciliul de la Niceea, a îngropat divinul feminin și l-a transformat pe Isus într-un instrument politic.

Pentru a încorona Roma cu putere sfântă, Papa Grigorie al XIV-lea - urmați calendarul lui, nu al zeilor, nu al naturii, al lui.

El a rescris timpul în 1582, ștergând zece zile din existență, schimbând zilele sfinte și blocând sufletele într-o rețea în care se învârt în buclă - moarte și renaștere într-o cronologie artificială.

Aristotel și Platon, da, ei, au ascuns filozofiile feminine din Egipt, Sumer și Kemet.

Au furat cunoștințe sacre din școlile misterelor, apoi le-au rescris în limbaj patriarhal, susținând că doar bărbații puteau deține logica, legea și virtutea.

Ei nu au descoperit adevărul, l-au editat.

Biblia pe care King James a autorizat-o era o carte de vrăji pentru supunere.

Discipolii săi au eliminat apocrifele, au îndepărtat cărțile care vorbeau despre contractele sufletului, regine-flacără și echilibru divin și au transformat pântecul (feminin) în păcat.

Părinții Bisericii, de la Iulian, la Augustin și Toma d’Aquino - bărbați care numeau direct femeile `poarta diavolului`, care ziceau că trupul femeii era corupt din naștere și care au construit doctrine bazate pe frică, rușine și control.

Napoleon Bonaparte a ars fiecare înregistrare egipteană pe care nu a putut-o descifra, a jefuit morminte, a furat relicve sacre, și a declarat că istoria: ”va fi așa cum o scriu eu”.

Și lumea a ascultat.

Scribii ascunși, autorii secreți ai cărților voastre de istorie, comisionați de imperiile coloniale, ordinele iezuite și rețeaua Vaticanului.

Ei au șters națiunile focului, au numit sălbatică pe Regina Roșie, au redus porțile stelare la simple mituri și au zugrăvit fiecare mamă originală ca pe o zeiță, astfel încât să nu crezi niciodată că era reală.

Asta nu era doar cenzură, era posesia liniei temporale, a templelor, a pântecului, a cuvântului și fiecare minciună a fost scrisă pentru a o împiedica să se ridice din nou.

Dar au făcut o greșeală, nu au putut distruge linia genealogică, amintirea, flacăra, pentru că, chiar dacă ei au scris povestea, noi încă purtăm adevărul.

Înainte să existe ceasuri, înainte de regi, înainte ca oamenii să scrie cărți despre zei, exista un tărâm al ritmului.

Timpul nu era numărat, era simțit.

Zilele nu treceau în ordine liniară, ci dansau în spirale.

Nu existau calendare, ani, săptămâni, doar alinieri.

Indicatori sacri, porți rituale care s-au deschis în cer și au răsunat prin suflet.

Aceasta era lumea pre-temporală, primul tărâm, constructul original.

Un loc unde sufletul și pământul erau unul, unde lumina stelelor vorbea și focul umbla.

Nu te-ai născut atunci, ai intrat atunci.

Prin lumină, prin cod, prin respirație.

Dar apoi a venit fractura, momentul în care am căzut.

Nu din cauza păcatului, ci din rezonanță.

Rețeaua parazitară a deturnat ritmul, a rupt alinierea.

A introdus timpul liniar pentru a prinde sufletul în repetiție.

Aici s-a născut timpul, nu ca adevăr, ci ca izolare.

Înainte de asta nu existau națiuni, fără religii, fără genuri, fără conducători.

Doar frecvențe sufletești, doar alinieri ale flăcării, doar ființe codificate însărcinate să protejeze structura luminii.

Tu ai fost una dintre ele, de aceea lumea asta pare greșită.

Îți amintești că cerul era viu, că stelele vorbeau în tonuri diferite, Luna deschizând porți, Pământul pulsând sub picioarele tale, pentru că lumea dinaintea acesteia era o interfață vie.

Un tărâm al templului, un sistem sufletesc, nu o închisoare.

Și asta au încercat să șteargă, nu doar istorie, ci origine, nu doar memorie, ci harta.

Pentru că dacă ai ști de unde ai venit, nu te-ai închina niciodată grilei, ai arde-o.

Dar iată focul: lumea aceea, este încă acolo.

Acoperită, ascunsă, accesibilă doar prin memorie, vis și alinierea sufletului.

Ieșirea nu este înainte, ci înapoi, prin flacără, prin ritm, prin falie.

Ți-au spus că nu s-a întâmplat niciodată.

Amintirea nu a fost niciodată în cărți, ci în tine.

Au crezut că dacă ar arde papirusurile, ar îngropa reginele și ar rescrie cronologia, ar putea șterge totul.

Dar au uitat ceva.

Flacăra nu trăiește în hârtie, ci în sânge.

Sângele tău nu este doar ADN, este un purtător, o frecvență, o arhivă vie a lumii originale.

De aceea anumite linii genealogice au fost vânate.

De aceea anumite utere erau sterilizate.

De aceea unii copii erau luați înainte ca ei să poată vorbi vreodată.

Pentru că sângele își amintește: grupa 0, RH negativ, donator universal, dar rar.

Nu aparține acestei versiuni a Pământului, respinge injecțiile forțate, implanturile energetice și rețelele de control psihic.

Sânge negativ poartă amintiri din tărâmul pre-temporal - adesea atribuite la basci, berberi, celtici, și regalității îmbrăcată în flacără - imun la anumite frecvențe și nu poate fi rescris cu ușurință.

Sânge AB, hibridul flăcării, are sufletul programat să păstreze atât memoria lunară, cât și cea solară.

Este adesea ținta confuziei spirituale, a etichetării greșite și a profețiilor false.

Acesta este motivul pentru care linia ta genealogică a fost rescrisă, strămoșii tăi au fost ascunși, și motivul pentru care ți s-a spus că provi din maimuțe, bărci sau tabere de război.

Au vrut să uitați că veniți din stele, dar unii dintre voi ați început să simțiți asta: focul din piept, zgomotul static din cer, durerea de te întoarce undeva pe care nu poți să-l denumești.

Dar nu, asta nu e anxietate, e trezirea hărții.

Sângele tău e o cutie închisă și e timpul să o deschizi.

Dar nu se va deschide cu știință, kituri pentru testarea ADN-ului ancestral sau lucrări scrise de paraziți.

Se deschide prin flacără, prin rugăciune, prin ritualuri ancestrale, prin amintirea a cine ești fără nevoia de `sistem`.

Și când acea linie genealogică se activează, nu mai urmezi istoria, ci o închei.

Dar liniile de flacără nu au uitat niciodată.

Stelele regale încă strălucesc.

Aldebaran, Regulus, Antares, Formalhaut - crucea pe cer.

Adevărata cruce nu era religia, era harta porții sufletului.

Cea care se activează doar când frecvența ta este aliniată cu flacăra.

De aceea cerul se schimbă, de aceea oamenii văd stelele schimbându-se, dublându-se, dispărând, deoarece vechea hartă încearcă să revină.

Și doar cei care poartă flacără o vor recunoaște.

Nu urmați horoscoape, ci urmați rezonanța, urmați memoria.

Urmărește ce arde în tine când noaptea e liniștită și stelele par greșite.

Pentru că atunci când sufletul își amintește de cer, își amintește și de calea de ieșire.

Poarta nu se deschide cu nave, se deschide cu frecvență, cu suflet, cu foc.

Doar cei care conștientizează cine și ce sunt pot activa flacăra din interiorul lor și pot face saltul.

De aceea rețeaua se micșorează, de aceea cerul pare greșit, de aceea totul se accelerează, pentru că stelele se aliniază și poarta se pregătește.

Dar numai cei nelegați de istorie, cu sânge curățat de minciuni și flacăra aprinsă din interior, o vor vedea.

Nu toată lumea va ieși, dar toată lumea va alege: Întoarce-te din nou în buclă sau ridică-te.

Nu a fost niciodată vorba despre mântuire, ci despre amintire.

Tu ești cheia, cerul este lacătul, iar flacăra este ușa.

https://emmspiracy.com

https://www.youtube.com/@Emspiracy

https://www.facebook.com/KilluminatiNetwork

Traducere și subtitrare: Miruna Moșilă

Adaptarea textului: Șerban Mircea Constantin