Poți scăpa fără să mori?
Ieșirea ascunsă a realității.
Te-ai născut într-un sistem cu care nu ai fost niciodată de acord.
O închisoare de carne blocată în cicluri de timp legate de forțe pe care nu le poți vedea.
Ei îți spun că moartea e singura scăpare.
Că numai atunci vei afla ce e de cealaltă parte.
Dar dacă aceasta este ultima minciună?
Ce se întâmplă dacă moartea nu este o ieșire, ci o resetare?
Ce se întâmplă dacă există o altă cale de ieșire, o cale pe care nu vor să o găsești?
Capcana morții - ce se întâmplă cu adevărat când mori.
Fiecare cultură, fiecare religie, fiecare text antic vorbește despre ce se întâmplă după moarte.
Dar poveștile sunt tulburător de asemănătoare.
Îți părăsești corpul, vezi un tunel, apare o lumină strălucitoare.
Ființe, îngeri, strămoși, ghizi te cheamă să vii mai aproape.
Ți se oferă o analiză a vieții care îți arată toate greșelile.
Ți se spune că ”Trebuie să te întorci” sau că ”E timpul să mergi mai departe”.
Dar dacă aceasta nu este mântuire/salvare?
Ce se întâmplă dacă lumina este o momeală?
Ce se întâmplă dacă ghizii nu sunt cine pretind a fi?
Ce se întâmplă dacă analiza vieții nu este un cadou, ci o armă psihologică folosită pentru a te face să simți vinovăție, regret, atașament?
Pentru că atașamentul te menține în ciclu și în momentul în care pășești în lumină, ești tras înapoi, reîncarnat, amintirea ștearsă, aruncat înapoi în mașină.
La fel ca înainte, o baterie umană, pentru că nu erai menit să pleci niciodată.
Cine a construit cușca?
Gnosticii numeau această lume o închisoare.
Sumerienii au scris despre Anunnaki, Ființe asemănătoare lui Dumnezeu care au creat omenirea pentru a le sluji.
Biblia vorbește despre cei căzuți, despre veghetori, despre principatele care conduc această lume.
Aceste forțe nu vor să scăpați.
Te-au convins că realitatea e solidă, dar nu e.
Este o construcție, cu atomi care vibrează la frecvențe specifice.
”Corpul tău ești tu” - nu e așa.
Este un avatar temporar, o mașinărie biologică.
”Moartea este libertate” - nu este.
Este un proces de reciclare care te ține încuiat înăuntru.
Adevărații conducători ai acestei lumi nu sunt regii sau guvernele, ci sunt arhitecții sistemului în sine.
Și l-au construit ca să te țină înăuntru.
Calea de ieșire?
Spargerea dispozitivului de blocare a frecvenței.
Dacă această realitate este o cușcă de frecvență, atunci cheia pentru a scăpa este vibrația.
Nu fizic, nu prin spațiu, ci prin conștiință.
Gândește-te, Isus s-a înălțat la cer, a părăsit sistemul.
Nu prin moarte, ci prin transformare.
Enoh a fost luat, a umblat cu Dumnezeu și a dispărut.
Călugării tibetani se dizolvă în lumină.
Corpurile lor dispar când ating o anumită stare.
Aceasta nu este mitologie, ci știința ascunsă a evadării.
Adevărul este îngropat în învățăturile străvechi.
Glanda pineală este punctul tău de acces, poarta ta stelară internă.
De aceea, fluorul, toxinele și distragerile sunt forțate să intre în corpul tău.
Pentru a o calcifica, pentru a o împiedica să se activeze.
Vibrația ta este cheia.
Cu cât mai multă frică, furie și atașament ai, cu atât frecvența ta este mai grea.
Te scufunzi, rămâi.
Lumea nu este reală.
În momentul în care îți dai seama cu adevărat de asta, nu doar intelectual, ci în adâncul ființei tale, îi slăbești strânsoarea asupra ta, și de asta se tem ei.
Pentru că atunci când suficienți oameni văd prin iluzie, sistemul se prăbușește.
Ultimul secret, ușa e aici acum.
Vor să te facă să crezi că singura cale de ieșire este prin moarte, că trebuie să aștepți, că trebuie să te supui, că trebuie să slujești, să suferi și să repeți până când vor decide că ești merituos.
Dar acela nu este adevărul pe care vor ei să-l știi.
Calea de ieșire a fost întotdeauna aici, în tine.
De aceea sistemul îți umple viața cu distrageri, rutine nesfârșite, obligații, zgomot.
Te menține concentrat pe tot, cu excepția unui singur lucru care contează.
Pentru că în momentul în care recunoști iluzia, o depășești.
Și apoi îți revendici ceea ce a fost întotdeauna al tău.
https://www.youtube.com/@Emspiracy
https://www.facebook.com/KilluminatiNetwork
Traducere și subtitrare: Miruna Moșilă
Adaptarea textului: Șerban Mircea Constantin