Unele suflete se întorc ca regi, altele ca hoți, altele ca cei uitați, rătăciți, pierduți.
Dar unele suflete, unele aleg să se întoarcă ca niște câini, nu pentru putere, nu pentru glorie, ca să nu urmărească același ciclu al lăcomiei și corupției, ei se întorc după noi.
Câinii nu sunt doar animale de companie, sunt santinele, ceva care ne veghează, nu doar de sus, ci și de lângă noi.
Câinii sunt mai mult decât animale, mai mult decât tovarăși, mai mult decât slujitori domesticiți ai omenirii.
Sunt gardieni, dar simt ceea ce noi nu putem, văd ce se ascunde în spatele vălului.
Ei ne protejează nu doar de cei vii, ci și de cei nevăzuți, care au fost trimiși aici sau au ales să vină, pentru că ceva străvechi voia să ne amintim.
Dacă sufletele se reîncarnează, dacă aceeași energie se mișcă prin corpuri diferite, forme diferite, atunci cine erau ele înainte?
Erau războinici care se întorceau să-i păzească pe cei care nu se mai puteau proteja singuri.
Erau suflete care au învățat prea multe într-o viață trecută, acum legate de tăcere, veghind asupra lumii într-o altă formă.
Erau oameni, dar au respins umanitatea alegând o formă mai apropiată de puritate, mai apropiată de lumină, sau n-au fost niciodată oameni?
Erau ceva mai înalt, ceva care nu a căzut niciodată, nu a rătăcit niciodată, nu a pierdut niciodată adevărul.
Noi suntem cei care ar trebui să învățăm de la ei.
Câini scris invers ca Dumnezeu (DOG-GOD), e un indiciu?
Coincidență sau adevărul a fost dintotdeauna chiar în fața noastră?
Câinii nu judecă, câinii nu trădează, câinii nu înșală.
Ei iubesc, iartă, rămân loiali până la moarte și dincolo de ea.
Ce altceva știm care iubește așa?
Ce altceva este descris ca ghid, protector, o forță a iubirii necondiționate?
Culturile antice considerau câinii ca fiind psihopompi, ființe care ghidează sufletele prin tranziția spre moarte.
Egiptenii îl venerau pe Anubis, zeul cu cap de șacal, păzitorul lumii de dincolo.
Grecul vorbea despre Cerber, un câine monstruos care stătea la porțile vieții de apoi, lăsând sufletele să treacă, dar să nu se întoarcă niciodată.
Celții credeau că câinii pot vedea spirite care își avertizează stăpânii despre lucruri care pândesc în întuneric.
Câinii au fost întotdeauna conectați cu zeii și forțele spirituale.
Chiar și în limbile în care „câine” nu se scrie ca „Dumnezeu”, legătura există în continuare.
Anubis, zeul cu cap de șacal din Egipt, era gardianul lumii de dincolo, călăuzind sufletele spre judecată.
În mitologia greacă, Cerber, câinele cu trei capete, stătea la porțile vieții de apoi, controlând cine intra.
Hinduism - Câinii sunt sacri pentru Bhairava, o manifestare feroce a lui Shiva, zeul distrugerii și al renașterii.
Credințe mesoamericane - Aztecii credeau că câinii ajutau sufletele să treacă în viața de apoi, conducându-i prin râuri înșelătoare.
Câinii nu sunt doar animale în mitologie, ei sunt întotdeauna puntea dintre viață și moarte, dintre om și divin.
Ei păzesc porțile, ei îi conduc pe cei pierduți, ei stau la pragul nevăzutului.
Deci, chiar dacă literele nu se potrivesc întotdeauna, semnificația se potrivește.
Există limbi străvechi în care câinele și zeul sunt straniu de asemănători.
Câine englezesc, Dumnezeu, inversat.
Câinele de vânătoare nordic vechi era asociat cu Odin, tatăl tuturor zeilor.
Tribul Doge sumerian era legat de mesageri divini.
Aramaica - limba lui Iisus, unele texte fac referire la câinii divini ca protectori ai sufletelor.
În unele limbi, conexiunea este ascunsă, fragmentată ca un mesaj distorsionat de-a lungul timpului.
Dar tema este mereu prezentă.
Câinii nu sunt doar animale, ci sunt păstrători a ceva ce depășește înțelegerea umană.
Câinii au fost plantați în istoria omenirii pentru a ne aminti de ceea ce am pierdut.
Dacă o forță ar vrea să ne lase indicii despre divin, dar istoria nouă ar șterge ar distorsiona mesajul în timp, cum ar face-o?
Ar integra mesajul în ceva care nu se schimbă niciodată, ceva atemporal, ceva care trăiește alături de noi, indiferent de limbă, religie sau epocă, ceva de genul câinilor.
Ei sunt mereu cu noi, mereu loiali, mereu veghetori — o amintire tăcută a ființei care ne învață iubirea în forma ei cea mai pură, protectorul dintre lumi.
Singura ființă vie care ne-a urmat prin fiecare civilizație, fiecare imperiu, fiecare prăbușire, fără să greșească.
Câinii nu au nevoie de izbăvire, dar oamenii da.
Dacă reîncarnarea există, de ce ne întoarcem ca oameni, imperfecți, egoiști, distruși?
De ce ne chinuim să învățăm aceleași lecții, viață după viață?
Pentru că încă trebuie.
Pentru că nu am stăpânit ceea ce au stăpânit ei.
Câinii nu au nevoie de bani, dar sunt bogați în dragoste.
Câinii nu vorbesc, dar comunică totul.
Câinii nu se tem de moarte, dar ne protejează de ea.
Ce se întâmplă dacă au scăpat deja de ciclu, dar au ales să se întoarcă oricum?
Nu pentru ei înșiși, ci pentru noi.
Pentru că știu că noi încă nu ne-am dat seama.
Pentru că știu că lumea s-a întunecat.
Pentru că știu că am uitat cum arată dragostea adevărată.
Așa că s-au întors să ne arate.
Câinii nu sunt doar animale, sunt paznici ai porților, ei există între lumi.
Și dacă au ales să se întoarcă în acest fel în loc să se întoarcă ca oameni.
Ce spune asta despre noi?
Cine pe cine învață, de fapt?
Credem că îi deținem, credem că îi dresăm, credem că îi înțelegem.
Dar dacă e invers?
Dacă așteaptă să ne trezim?
Să-i vedem așa cum sunt cu adevărat.
Pentru că poate, doar poate, îngerii adevărați nu au aripi.
Poate că merg în patru picioare.
Și poate ultima lecție pe care o învățăm în lumea asta este cum să iubești așa cum o fac ei.
Întrebarea finală - fost acesta un indiciu lăsat pentru noi, să-l descoperim?
Chiar dacă este doar o coincidență lingvistică în limba engleză, de ce semnificația mai profundă rezistă în continuare
în diferite culturi?
De ce sunt câinii întotdeauna asociați cu zei și spirite?
De ce sunt ei cei care stau între viață și moarte?
De ce sunt ei cel mai pur exemplu de iubire necondiționată de pe pământ?
Poate că literele nu se potrivesc întotdeauna, dar mesajul se potrivește.
Și poate că motivul pentru care câinii nu ne părăsesc niciodată este pentru că nici n-au fost vreodată meniți să o facă.
Dacă o forță ar fi vrut să ne lase indicii despre divinitate dar o istorie nouă ar șterge sau ar deforma mesajul, cu timpul.
Atunci, cum l-ar ascunde?
Ar integra mesajul în ceva care nu se schimbă niciodată.
Ceva atemporal, ceva care trăiește alături de noi indiferent de limbă, religie sau epocă.
Ceva ca și câinii, ei ne sunt mereu alături ei sunt mereu loiali.
Ei urmăresc mereu o amintire tăcută a faptului că sunt așa, profesorii pe care îi iubim în forma sa cea mai pură, un protector între lumi.
Singura ființă vie care a ne-a urmărit fără greș prin fiecare civilizație, fiecare imperiu, fiecare colaps.
https://www.youtube.com/@Emspiracy
https://www.facebook.com/KilluminatiNetwork
Traducere și subtitrare: Miruna Moșilă
Adaptarea textului: Șerban Mircea Constantin