Am fost mințiți, figurile senine cu aripi înfățișate în picturi și vitralii sunt o născocire, o înșelăciune menită să ne liniștească.
Realitatea despre ceea ce sunt cu adevărat îngerii este mult mai terifiantă, mult mai veche și mult mai împletită cu originile omenirii decât îndrăznește cineva să admită.
Îngerii nu sunt blânzi, nu sunt aici să te mângâie.
Sunt executori cosmici, arhitecți ai realității, iar unii dintre ei, căzuți sau nu, dețin cheile secretelor îngropate încă din zorii timpurilor.
Ce-ar fi dacă îngerii sunt ființele pe care omenirea le-a numit odinioară Anunnaki, Veghetorii, zeii de demult care au domnit înainte de Marele Potop?
Ce-ar fi dacă îngerii religiilor de astăzi sunt aceleași entități care modelează lumea antică, care controlează timpul, spațiul și evoluția genetică?
Adevărul a fost împrăștiat în diferite culturi, ascuns în simboluri, codificat în profeții, dar acum vălul se ridică.
Biblia însăși descrie îngerii într-un mod care contrazice orice descriere modernă.
Nu sunt umanoizi, nici măcar nu sunt pe deplin corporali.
Viziunea lui Ezechiel descrie îngerii ca ființe cu mai multe fețe și patru aripi, corpurile lor strălucind ca metalul topit, mișcându-se în direcții imposibile.
Ei nu merg, ci se mișcă prin spațiu, existând în afara percepției noastre asupra realității.
Serafimii din viziunea lui Isaia au șase aripi, forma lor adevărată fiind atât de copleșitoare încât chiar și ei trebuie să-și ascundă fețele de prezența lui Dumnezeu.
Ophanim, adesea numite roți, sunt inele vii care se învârt acoperite cu ochi, în continuă mișcare, capabile să îndoaie dimensiuni.
Cartea lui Enoh descrie Veghetorii, îngeri care au coborât pe pământ, perturbând echilibrul creației, oferind oamenilor cunoștințe interzise, și creând Nefilimii, urmași hibrizi giganți ai îngerilor și oamenilor.
Acestea nu sunt figuri reconfortante, ci inteligențe extraterestre puternice, care există dincolo de înțelegerea noastră asupra timpului și spațiului, iar unele dintre ele s-au întors împotriva scopului lor.
Dacă îngerii sunt ființe inter dimensionale, atunci cine sunt cei căzuți?
În mitologia sumeriană, Anunnakii erau considerați zei care au coborât din ceruri pentru a modela omenirea.
Au manipulat materialul genetic, au condus ca regi și au cerut închinare.
Sunt Anunnaki pur și simplu un alt nume pentru îngerii căzuți?
A fost Marele Potop o încercare de a șterge urmașii hibrizi, nefilimii, care au fost rezultatul acestor uniuni?
Au corupt Observatorii ADN-ul uman, creând linii care dețin și astăzi puterea?
Tribul lui Dan este unul dintre cele mai misterioase triburi pierdute ale lui Israel.
Legendele sugerează că au migrat spre nord, amestecându-se cu sciți, amoriți și nomazi de stepă,
păstrând cunoștințe despre care se credea că sunt șterse de mult timp.
Purta acest trib sânge de nefilim? Erau ei păstrătorii unor secrete interzise? Și-au dus cunoștințele în Europa?
Influențarea societăților secrete care încă controlează lumea și astăzi?
Dacă este așa, atunci tot ce știm despre îngeri, despre istoria însăși, este o minciună.
De ce apare Cubul Negru în fiecare structură majoră de putere a lumii?
Kaaba din Mecca este un cub negru; în iudaism, tefilin-ul — de asemenea în formă de cub — este legat pe frunte în timpul rugăciunii.
Saturn, zeul timpului și al restricțiilor, este simbolizat de un Cub Negru.
Rolul străvechi al lui Saturn ca stăpân al timpului îl leagă de închisoarea angelică, de legarea celor căzuți.
Cartea lui Enoh descrie cum Veghetorii rebeli au fost aruncați într-o închisoare sub pământ, pecetluiți până la judecata finală.
Este Saturn închisoarea celor căzuți? Este Cubul Negru simbolul lor, pecetea lor asupra realității?
Oare societățile secrete lucrează de generații întregi pentru a sparge lacătul, pentru a-și elibera vechii stăpâni?
Și dacă vălul se subțiază, așa cum sugerează profeția, atunci ce se întâmplă când se vor întoarce?
Îngerii nu sunt legați de timp, ei există în afara lui, motiv pentru care apar și dispar după bunul plac, de aceea pot exista în mai multe locuri simultan.
Ce se întâmplă dacă efectul Mandela, schimbările bruște din istorie pe care nu le putem explica, ar fi un semn că realitatea este rescrisă?
Ce se întâmplă dacă CERN, cu acceleratoarele sale de particule, încearcă să spargă vălul care separă lumea noastră de dimensiunile angelice?
Ce se întâmplă dacă descoperirea de către NASA a unui univers paralel în Antarctica este o dovadă că închisoarea se destramă?
Ne aflăm în pragul a ceva vast, o luptă nu doar pentru putere, ci pentru însăși realitatea.
Războiul nu vine, este deja aici. Biblia spune clar, căci nu luptăm împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva domniilor,
împotriva puterilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești - Efeseni 6 :12.
Isus a venit să rupă lanțurile, să-i demaște pe conducătorii întunericului pentru ceea ce sunt ei cu adevărat.
El a alungat demonii, a respins ispitele celor căzuți și a avertizat despre o mare înșelăciune care avea să vină în zilele din urmă.
Zeii falși se vor întoarce, nu vor veni ca monștri, ci vor veni ca salvatori.
Vor pretinde că au creat umanitatea, vor rescrie istoria, vor promite ascensiune, iluminare, viață veșnică, dar cu un anumit preț.
Vor oferi putere, dar vor cere supunere, iar lumea îi va venera, crezând că sunt divini.
Aceasta este înșelăciunea finală, bătălia supremă dintre adevăr și iluzie, iar întrebarea rămâne: le vei recunoaște pentru ceea ce sunt?
Pentru că în momentul în care se vor întoarce, nu va mai exista a doua șansă.
https://www.youtube.com/@Emspiracy
https://www.facebook.com/KilluminatiNetwork
Traducere și subtitrare: Miruna Moșilă
Adaptarea textului: Șerban Mircea Constantin